CRONICA UNUI ESEC ANUNTAT - REFORMA PSIHIATRIEI ROMANESTI - Florin TUDOSE

Florin TUDOSE*

Printre marile iluzii ale anului 1989 cu siguranta ca aceea a schimbarii majore a psihiatriei si reasezarii ei intr-un loc mai potrivit in ierarhia specialitatilor medicale, loc pe care de altfel il are rezervat in majoritatea culturilor occidentale si anglo-saxone a fost larg impartasita de comunitatea psihiatrica romaneasca.

Ce s-a intamplat in fapt, unde suntem si unde ne inchipuim ca ne aflam, unde si in ce fel trebuie sa mergem mai departe?

Cateva intrebari care nu si-au gasit inca raspuns, cateva intrebari mereu puse in surdina, poate si de prea omenescul slogan national "merge si asa", de fapt un apel la o solidaritate mediocra centrata pe linistea noastra si pe binecunoscuta invatare a deresponsabilizarii.

Fara a mai intra in interminabile detalii este de necontestat ca decembrie 1989 a gasit comunitatea psihiatrica cu adevarat demoralizata si marginalizata, lipsita de contacte reale cu psihiatria internationala si impinsa spre o biologizare agresiva. Este semnificativ poate faptul ca la a 150 - a aniversare a psihiatriei romanesti, unul din extraordinar de rarele evenimente care a adunat aproape toti psihiatrii romani la Bucuresti, tricolorul a fost interzis ca simbol pe certificatul de participant.

Spitalul, mereu in regres datorita lipsei de fonduri, se afla la cel mai scazut nivel din istoria lui. Chiar daca spitalul era si a ramas pana acum punctul central al sistemului de asistenta psihiatrica numarul de paturi la suta de mii de locuitori se afla pe unul din ultimele locuri europene. Orice incercare de institutionalizare a sectiilor cu usile deschise sau a formelor de spitalizare ambulatorie a fost respinsa clar de Ministerul Sanatatii, ba chiar si sanctionata.

Motivul? "Cartea albastra"** - biblia stalinista a functionarilor Ministerului Sanatatii nu continea referiri la asa ceva.

Este lesne de inteles ca un mare numar de psihiatri aflati la varsta maturitatii active 35/50 ani au incercat sa forteze portile afirmarii pentru a recupera macar o parte din viitorul ce parea sa fie promitator.

Asociatia Psihiatrica Romana a fost din punct de vedere istoric clar prima asociatie medicala care a incercat sa se reformeze. Un statut democratic, un program deloc nerealizabil si o incercare logica de a pastra o filiatie reala, nu au fost de ajuns. Motive: imediat au aparut profesionisti ai apelor tulburi, culegatori ai negurilor. Imediat un X s-a visat adus cu tancurile revolutie i si "repus" in functie, uitand ca tocmai se adresase congresului al XIV-lea pentru a-si recapata vechimea integrala in partid. Un altul si-a schimbat rapid numele de comisar sovietic cu cel mai neaos al sotiei, un al treilea a renuntat la postul de secretar comunist pentru a deveni apostolul crestin al psihiatriei. "Liber cu forta" a fost doctrina unor psihiatri. Langa ei in loc sa se caiasca au venit cativa directori de oribile stabilimente unde cu siguranta abuzurile erau ale celor ce isi spuneau psihiatri. Doar unul dintre aceste depozite de suflete ratacite Cula a disparut de pe harta rusinii psihiatriei.

Pentru frustrati libertatea nu insemna decat puterea. Moartea profesorului Pamfil, aflat in suferinta indelungata in orasul de pe Bega, parea sa legitimeze grupusculul frustratilor, gata sa isi gaseasca noi justitiari aici dar si aiurea in lume cu care sa-si construiasca opera de descapatanare a psihiatriei romanesti.

Tipete, vaiete, nostalgii inchipuite, povesti uimitoare cu "continuarea" abuzurilor aparute in reviste care anuntau globalizarea europeana. Anchete, rapoarte, injurii, visuri falansteriene care ar fi urmat sa fie visul psihiatriei romanesti. Dosare de profesori in care opera didactica era alcatuita din prelegeri populare si referate de reforma asupra paturilor uzate admise la presiune politica. O psihiatrie in care psihiatrii urmau sa fie adusi de sefi la raport sa isi marturiseasca vina si supunerea.

Este ciudat si provocator, dar primul lucru care s-a intamplat si nu putin, a fost aparitia unui soi de antipsihiatrie de tip balcanic, mai putin doctrinara, dar la fel de agresiva in care banuiti psihologi, scriitori suficient de dizarmonici, ziaristi de senzational si evident psihiatri au negat psihiatria (pe care o numeau "cea de pana atunci") cerand sa fie inlocuita cu noua psihiatrie (despre care nu spuneau nimic sau o vedeau ca un recital DSM prelungit). Din pacate razboiul mediatic (5-11) a fost pierdut de cei ce chiar doreau reforma si asta s-a intamplat pentru ca intotdeauna lucrurile comune castiga in fata publicului in raport cu ideile originale.

Lucrurile ar fi mers poate foarte departe in rau, daca primul presedinte al asociatiei nu ar fi fost destul de intransigent ca sa nu pactizeze cu diferitele grupus- cule. Si a mai fost asociatia olandeza care prin cei douazeci de psihiatri chemati din primul moment sa vada realitatea unei psihiatrii europene au creat nucleele de condensare ale unei psihiatrii a viitorului.

Liga Romana pentru Sanatate Mintala a temperat zelul reformatorilor de pripas de pana atunci, afirmandu-se moment cu moment si pas cu pas ca o voce autorizata a societatii civile al carui bilant va fi cu siguranta in perspectiva istorica pozitiv. Si tot la capitolul pozitiv va ramane mereu un eveniment senzational faptul ca in 1992 la Sala Palatului din Bucuresti a avut loc primul colocviu international de psihiatrie umanitara la care au participat peste o mie de psihiatri si alte persoane care lucrau in domeniul sanatatii mintale din lumea intreaga. Era un semnal clar ca lucrurile ar fi putut sa se schimbe, ca lucrurile trebuiau sa se schimbe. Totusi mentalitatile locale au fost mai puternice.

Desi deschiderea psihiatrilor europeni si a celor americani a fost una fara rezerve, rand pe rand personalitati ale psihiatriei romanesti fiind validate in cele mai diverse foruri europene si internationale, autoritatile au ramas profund dezangajate la toate nivelele de autoritate. Dezangajarea a fost si ramane maxima atunci cand este vorba de fonduri, de recunoasterea statutului bolnavului psihic. in permanenta a existat o discrepanta evidenta intre felul in care psihiatria romaneasca a fost recunoscuta si privita de forurile internationale si ignorata in tara.
Apogeul il reprezinta probabil anul 1999 cand la Congresul Mondial de Psihiatrie de la Hamburg o sesiune prezidata de Eliot Sorel si Dan Prelipceanu (4) a fost dedicata reformei din Romania. Au trebuit sa treaca inca 3 ani pana cand Legea Sanatatii Mintale (2) sa treaca prin Parlamentul Romaniei reusindu-se astfel tristul record de a deveni ultima tara europeana care a votat o astfel de lege. Gestul a ramas formal inca patru ani deoarece abia acum normele de aplicare (3) au fost in sfarsit publicate.
Vor trece ani buni pana cand perfectibila lege isi va face simtite efectele. Pana atunci problemele unor unitati de asistenta de tip ospiciu, probabil ultimele din Europa, care ar putea oricand sa figureze intr-o istorie neagra a psihiatriei si am numit aici deja celebrele Poiana Mare, Grajduri, Poroschia, Babadag, Sapunari, Mocrea si Urlati, fac ca atitudinea unor organizatii care se ocupa cu drepturile si libertatile individuale sa fie extrem de critica fata de psihiatria romaneasca. Situatiile din unitati de asistenta de acest tip au intrat in vizorul unor organisme precum Amnesty International, OMS, ba chiar si Organizatia Natiunilor Unite. Cu toate acestea raspunsul a fost extrem de lent si a cautat in permanenta cosmetizarea situatiilor si nu rezolvarea acestora. Din nefericire nu psihiatrii decid in domeniul lor de activitate, ba mai mult eforturile sustinute materializate in rapoarte si memorii pe care conducerea Asociatiei Psihiatrice Romane le-a facut catre forurile reale de decizie, Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate au ramas fara nici un rezultat. De fiecare data in ultimii patru cinci ani atunci cand au trebuit impuse masuri s-a procedat la crearea unor comitete ad-hoc si la rezolvarea punctuala a unei situatii sau alta.

Actuala situatie a generat un minival antipsihiatric al carui varf - legea psihologului - atrage atentia asupra unor noi pericole. Iata unul din ele - in opinia profesionistilor din psihologie, psihologul ar trebui sa se auto recomande ca diagnostician si terapeut in afara oricarei supervizari medicale ca un substitut eficient si mai ales retribuit de Casa de Asigurari in asistarea pacientului psihic. Romania ar deveni astfel prima tara in care profesiunea medicala ar putea sa fie exercitata si de persoane fara formare de specialitate. De altfel, cu toate ca Ministerul Sanatatii sub presiune europeana incearca in mod formal sa creasca nivelul de preocupare privind problema sanatatii mintale nu ar fi o surpriza ca managementul reformei in psihiatrie sa fie incredintat oricui dar nu unui psihiatru.
Ar fi o atitudine cat se poate de coerenta cu toate gafele si balbaielile monumentale care s-au produs de-a lungul anilor in specialitatea noastra. Nu cunosc nici un alt domeniu medical in care reforma sa fi fost condusa de cineva din afara fara ca acesta sa fie un profesionist al domeniului. "In psi- hiatrie se poate orice" a fost mult timp lozinca sub care isi ascundeau nepriceperea sau incompetenta multi din psihiatrii dinainte de '89. Ministerul Sanatatii a preluat aproape firesc pagubosul slogan. Cu toate acestea expe- rienta italiana a lui Franco Basaglia care prin celebra lege de reforma psihiatrica a pus in dificultate intregul sistem de asistenta psihiatrica din Italia ar trebui sa fie un memento important. De retinut si faptul ca Basaglia era totusi psihiatru si chiar universitar.

Orice profesionist isi poate inchipui cat timp va trece pana cand rezultatele reale ale unei reforme importante in invatamantul de psihiatrie din Romania si-ar putea arata roadele. Cu toate acestea ea intarzie nepermis de mult atat la nivel universitar cat si la cel al formarii postuniversitare. Timpul alocat extrem de scurt, plasarea psihiatriei in ultimul an de studiu ca o disciplina anexa, plasarea psihologiei medicale la nivelul invatamantului preclinic si mai nou predarea stiintelor comportamentului de catre specialisti din cele mai neasteptate domenii creaza o imagine neatractiva, confuza si in totala discrepanta cu realitatea patologiei pentru viitorii medici.
Este extrem de interesant sa observam ca tot mai multi psihiatri romani isi gasesc cu usurinta debuseu si prestigiu international in timp ce in tara competenta si atributiile le sunt negate cu o cerbicie inimaginabila. Numarul psihiatrilor - criteriu sintetic al modului in care societatea recunoaste o profesiune sau o specialitate a scazut invers proportional cu cresterea afirmativa a patologiei psihiatrice si cu nevoia declarata de servicii in domeniul psihiatriei. Studii coerente arata nevoia unui numar de doua ori mai mare de psihiatri decat cel actual, dar formarea in acest domeniu ar necesita cu siguranta un deceniu in care sa se formeze doua sute de rezidenti anual, iar dintre acestia nici unul sa nu paraseasca tara pentru a lucra in strainatate. Poate ca odata cu intrarea in Comunitatea Europeana vom gasi psihiatri dornici sa lucreze in Romania ca si in celelalte tari ale Comunitatii. Mai probabil insa ne vom multumi tot cu colegii din Republica Moldova aflati deja in numar semnificativ in posturile din Romania. Oricare ar fi perspectiva de formare a noilor generatii de psihiatri ea se arata amenintata de o scadere a nivelului de formare si a calitatii profesionale. De altfel nu este inca destul de clar conturata o maniera de evaluare unitara a pregatirii si a modului in care examenele pentru titlurile de medic primar si sef de sectie creaza o reala ierarhie.

Dar aceasta nu este doar problema psihiatriei romanesti. Implementarea legilor reformei in sanatate va intarzia cu siguranta procesul de stabilizare in acest domeniu.

Reforma intarziata daca nu cumva se poate vorbi de o reforma ratata a psihiatriei romanesti este deja o realitate iar fenomenul de negare si excludere a profesionistilor din domeniu nu trebuie in nici un caz ignorat. Un exemplu: Comitetul intersectorial de coordonare in sanatate mintala (1) are in componenta deabia la pozitia 21 un psihiatru si abia la pozitia 40 un profesor de psihiatrie care intamplator este si presedintele Asociatiei Romane de Psihiatrie. Fara a crede in minuni si in faptul ca un Comitet de sute de persoane chiar avandu-l in componenta pe Preafericitul Patriarh al Romaniei va putea schimba viitorul psihiatriei romanesti, nu ne putem ascunde mahnirea ca sutele de profesionisti de elita din tara sunt cu aroganta dispretuiti. Aceasta cu atat mai mult cu cat cele aproape o suta de volume aparute dupa revolutie vorbesc despre dorinta acestora de a transmite experienta lor celorlalti. Nici unii din cei care au incercat si au reusit abordari noi si moderne comunitare ale psihiatriei, fie ca s-au aflat la Satu-Mare, Botosani, Iasi, Craiova, Bucuresti sau Targu-Mures nu au fost in nici un fel contactati sau implicati in ceea ce se doreste a fi reforma asteptandu- se modele straine care vor fi fost validate prin cine stie ce comunitate nordica care foloseste pentru sanatate mai mult decat salariul mediu al romanilor.
Departe de a fi o viziune pesimista, aceasta poveste a reformei psihiatriei nu se vrea decat un semnal de alarma si o chemare fara echivoc la redobandirea demnitatii unei specialitati medicale intr-adevar exceptionala.

REFERINTE

1. CICSM - componenta Comitetului intersectorial de coor- donare in sanatate mintala,
2. Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice,
3. Strategia MS in domeniul sanatatii mintale,
4. Sorel, E; Prelipceanu, D - Images of Psychiatry ROMANIA - 21st Century Romanian Psychiatry, World Psychiatric Associoation, Ed.Infomedica, 2004, Bucuresti
5. Revista 22 - - ANUL XIV (738) (28 aprilie - 3 mai 2004)
6. Romania Libera - "Vor sa ne omoare nebunii dinafara!", Luni 29 August 2005
7. Evenimentul Zilei - "Gabriel a scapat din sanatoriul groazei" 10 Ianuarie 2006
8. Gardianul, GENOCIDUL "Poiana Mare", Joi, 04 Mai 2006 l Nr. 1192
9. Prezent - Puscariile psihiatrice, Joi, 04 - 10.MAI.2006, anul I, nr.14
10. Evenimentul Zilei - Greva foamei la Centrul de Neuropsihiatrie Babadag, 15 Decembrie 2001
11. Gandul (Miercuri, 11 ianuarie 2006) - Centrul de psihiatrie Gura Ocnitei, in colaps la un an de la inaugurare.

Sponsori si parteneri