Epidemiologia tulburarilor psihice si neurologice la copii si adolescenti in Romania (Proiectul CENTAUR)

Maria GRIGOROIU-SERBANESCU*, Liliana JOST, Dan CHRISTODORESCU, Hélène NEDELCU, Loreta CANTILLI

Articolul prezintã rezultatele unui studiu epidemiologic al tulburãrilor psihice si neuropsihice la copii si adolescenti realizat în România în perioada 1981-1984 pe un esantion national de 14.812 subiecti cu vârsta între 10 luni si 16 ani.

Criteriile diagnostice utilizate au apartinut în principal sistemului DSM-III (1980), câteva tulburãri fiind însã diagnosticate dupã criteriile ICD9-CM (1978).

Dupã screeningul întregului esantion si investigatia psihiatricã si psihologicã a suspectilor efectuate la domiciliul subiectilor, 1729 subiecti au fost diagnosticati cu cel putin o tulburare psihicã.

Prevalenta punct a oricãrei tulburãri psihice în esantionul national total a fost de 11,7% (1729/14.812), iar în Bucuresti de 10,1% (191/1894).

Lucrarea prezintã prevalenta a 90 de tulburãri psihiatrice si neurologice pe grupe de vârstã si sex în populatia generala de copii si adolescenti a României.

Acest studiu, cunoscut si sub numele de proiectul „Centaur“, este singurul studiu de epidemiologie neuropsihiatricã realizat în ultimii 25 ani în tara noastrã.

Cuvinte cheie: epidemiologie, psihiatria copilului, psihiatria adolescentului, neurologie infantilã.

Abstract

The paper presents the results of an epidemiologic survey of child and adolescent psychiatric disorders conducted in România on a nationwide sample of 14,812 subjects aged 10 month to 16 years between 1981 and 1984.

The diagnostic criteria were mostly based on DSM-III (1980). Some few categories of ICD-9 CM (1978) were also adopted.

After a door to door screening and individual psychiatric and psychological investigation of the suspects, 1729 subjects were assigned at least one psychiatric diagnosis.

The overall point prevalence of psychiatric disorders în children and adolescents was 11.7% (1729/14.812) in the nationwide sample and 10.1% (191/1894) in the Bucharest sample.

The paper shows the prevalence of 90 psychiatric and neurologic disorders by age group and sex in the general population of children and adolescents of Romania.

This study, known as the „Centaur project“ is the only systematic epidemiologic survey conducted in Romania on the young population during the last 25 years.

Key words: epidemiology, child psychiatry, adolescent psychiatry, child neurology.


INTRODUCERE

Acest studiu epidemiologic s-a desfãsurat în perioada 1981-1984 si a fost solicitat de Academia de Stiinte Medicale fostului Institut de Neurologie si Psihiatrie din Bucuresti la initiativa doctorului Alexandru Bula, fost reprezentant al României la O.M.S. Responsabilii proiectului au fost dr. Dan Christodorescu, decedat la 25 decembrie 1988 si dr. psiholog Maria Grigoroiu-Serbãnescu. Studiul s-a realizat cu colaborarea a 18 echipe de neuropsihiatri si psihologi din 18 judete ale tãrii. Responsabilii echipelor participante la studiu au fost urmãtorii: Stela Baltoiu, Ileana Benga, Dana Condrea, Nicolae Enache, Rudi Göllner, Stefan Kecskemety, Kristel Kirschner, Constantin Lupu, Elena Lupascu, Ileana Moleavin, Barbu Negreanu, Georgeta Nuta, Lucia Palade, Romeo Pârvulescu, Florica Popovici, Tache Scãrlãtescu , Rodica Sulea, Iudith Szabo.

Studiul a fost publicat partial prima datã de abia în anul 1999 în Romanian Journal of Neurology, volumul 37, numãrul 1-2, p. 85-94.

Obiectivul lucrãrii a fost determinarea prevalentei punct (actuale) a tulburãrilor psihice si a unor tulburãri neurologice în populatia generalã de copii si adolescenti din România.

METODÃ

Esantionul

Dimensiunea esantionului a fost stabilitã în asa fel încât sã fie reprezentativã pentru populatia de copii si adolescenti a României de atunci si sã permitã detectarea oricãrei boli la un prag de semnificatie de cel putin 5%. La selectia la întâmplare a subiectilor din registrele de recensãmânt s-a avut în vedere ca esantionul sã reprezinte toate provinciile istorice, 4 zone geografice tipice ale tãrii, 4 tipuri de localitãti (oras mare, oras mic, douã localitãti rurale), 5 grupe de vârstã (0-2 ani, 3-5 ani, 6-9 ani, 10-11 ani, 12-16 ani), ambele sexe, 6 nivele socio-culturale si toate etniile reprezentative pentru fiecare zonã. Vârsta subiectilor inclusi a variat între 10 luni si 15 ani, 11 luni si 30 zile.

Esantionul a cuprins 15.360 subiecti si repartitia numãrului de subiecti pentru cele 18 judete participante si municipiul Bucuresti a fost fãcutã de Centrul de Calcul al Ministerului Sãnãtãtii.

Din cele 15.360 familii eligibile numai 14.812 au acceptat investigatia de screening.

În afara Bucurestiului, care a avut cel mai mare esantion de 1894 de subiecti, esantioanele pe judete au variat între 500 si 1000 subiecti. Repartitia subiectilor examinati la screening pe grupe de vârstã si pe grupe de vârstã si sex este prezentatã în tabelele 1 si 2.

Vârsta
0-2
3-5
6-9
10-11
12-16
N
1958
2893
3955
1935
4084
Tabelul 1. Numãrul total de subiecti participanti la screening pe grupe de vârstã

Vârsta
0-2
3-5
6-9
10-11
12-16
Sexul
M
F
M
F
M
F
M
F
M
F
N
974
984
1497
1396
1950
2005
973
962
1960
2124
Tabelul 2. Numãrul total de subiecti participanti la screening pe sexe si grupe de vârstã

Nivelul socio-cultural al familiei a fost definit dupã nivelul educational al ambilor pãrinti dupã cum urmeazã: 1 = scoala generalã neterminatã (mai putin de 8 clase); 2 = scoala elementarã terminatã (8 clase); 3 = scoala generalã plus scoala profesionalã; 4 = liceu, 5 = liceu plus scoala tehnicã postlicealã; 6 = studii universitare. Distributia nivelelor socio-culturale în esantion a fost normalã (chi2 = 2,45, df = 3, N.S.) si nu au existat diferente semnificative între judete sau între judete si Bucuresti. Repartitia esantionului pe nivele socio-culturale este prezentatã în tabelul 3.

Nivel 1 2+3 4+5 6 Necunoscut
N 1017 8171 4047 1444 146
% 6,86% 55,11% 27,30% 9,74% 0,98%
Tabelul 3. Distributia nivelelor socio-culturale în esantionul total

Instrumentele si procedura de investigatie

Instrumentele de investigatie au cuprins instrumentele de screening si instrumentele de investigatie psihiatricã si psihologicã a suspectilor.

Screeningul activ s-a realizat cu ajutorul unui chestionar continând 129 itemi, din care 68 de itemi adresati pãrintilor, 24 itemi adresati educatorilor si 37 itemi adresati profesorilor. Deoarece diapazonul de vârstã al esantionului a fost foarte larg, itemii de screening au fost formulati în mod specific pentru fiecare grup de vârstã si au fost adresati selectiv pãrintilor si profesorilor/educatorilor pentru toti subiectii a cãror vârstã a fost mai micã de 9 ani. De la vârsta de 9 ani în sus toti cei 129 itemi ai chestionarului de screening au fost adresati.

Itemii au fost scorati cu 0 (simptom absent), 0,5 (simptom prezent numai uneori sau prezent în mod continuu, dar cu intensitate redusã), 1 (simptom sigur prezent si intens). Chestionarul de screening a fost administrat de asistenti medicali de psihiatrie instruiti pentru utilizarea chestionarului. Scorul cut-off pentru definirea unui suspect a fost de 6 la itemii adresati pãrintilor plus 4 la itemii adresati profesorilor/educatorilor. Un subiect putea deveni însã suspect si în cazul în care scorul la screening era mai mic de 10, dar rezulta din rãspunsuri pozitive la itemi cheie pentru o anumitã tulburare.

Metoda de examinare a întregului esantion a fost metoda investigatiei directe a subiectilor la domiciliul lor. Informatia despre fiecare suspect a avut patru surse: investigatia neuropsihiatricã, investigatia psihologicã, informatia furnizatã de pãrinti si informatia furnizatã de profesori sau educatori. Informatia de la scoli si grãdinite a fost colectatã dupã obtinerea acordului pãrintilor de cãtre asistenti medicali instruiti pentru obiectivele cercetãrii.

Investigatia neuropsihiatricã si psihologicã

a) Investigatia psihiatricã s-a realizat cu un interviu semistructurat care a inclus simptome bazate pe criteriile de diagnostic DSM-III (1980). Câteva tulburãri psihice precum neurastenia, personalitatea explozivã si personalitatea instabilã si tulburãrile neurologice au fost diagnosticate dupã criteriile ICD-9CM (1978). Interviul a fost însotit de un glosar care descria fiecare tulburare în termenii DSM-III/ ICD-9. Glosarul a fost elaborat de cei doi responsabili ai lucrãrii (D.C. si M.G.S.). De asemenea, investigatorii au avut la dispozitie instructiuni de completare si scorare a interviului clinic si instructiuni de utilizare a tuturor surselor de informatii pentru stabilirea diagnosticului provizoriu (interviul direct al copilului/ adolescentului, interviul a cel putin unul din pãrinti despre copil, investigatia psihologicã, informatia furnizatã de profesori/educatori, fise medicale referitoare la investigatii anterioare dacã erau disponibile).

Toti psihiatrii au fost instruiti timp de o sãptãmânã pentru utilizarea interviului si a glosarului.

b) Investigatia psihologicã. Toti suspectii cu vârsta între 3 si 16 ani au fost investigati psihologic cu scopul de a se stabili diagnostice precise, în special pentru tulburãrile de pe axa II (deficit intelectual, tulburãri de personalitate), dar si pentru tulburãri de pe axa I cum sunt tulburãrile de dezvoltare sau alte tulburãri. Copiii sub 3 ani nu au fost examinati psihologic din ratiuni financiare (lipsa banilor pentru procurarea scalelor de dezvoltare pentru toate echipele). Instrumentele psihologice folosite au fost urmãtoarele:

(i) Pentru vârsta 3-7 ani:
- Dezvoltarea intelectualã a fost mãsuratã cu Noua Scalã Metricã a Inteligentei (Zazzo, 1966) si Matricile Progresive Color Raven (Raven, 1962).
- Dezvoltarea emotionalã a fost investigatã cu un inventar creat de noi si standardizat pentru populatia infantilã româneascã (Grigoroiu, 1978). Inventarul a cuprins urmãtoarele variabile: sensibilitate emotionalã, stabilitate emotionalã, tolerantã la frustratie, extraversie, egocentrism, anxietate, tensiune internã.

(ii) Pentru vârsta 7,1-16 ani (15 ani, 11 luni, 30 zile)
- Dezvoltarea intelectualã a fost evaluatã cu Matricile Progresive Raven (PM38) (Raven, 1938) si teste verbale din scala W.I.S.C. Scorurile obtinute la Matricile Raven au fost convertite în scoruri pe scala T cu media 100 si abaterea standard 15 folosind tabelele de conversie elaborate de Repan (1968).
- Trãsãturile de personalitate au fost investigate cu Junior Eysenck Personality Questionnaire (Eysenck si Eysenck, 1975; Serbãnescu-Grigoroiu, 1983; 1986). Simultan, copiilor în vârstã de 8-11 ani si pãrintilor lor li s-a administrat un inventar de personalitate elaborat de noi (Serbãnescu-Grigoroiu, 1987), care a cuprins opt variabile mult mai strâns legate de tipologia tulburãrilor de personalitate din DSM-III decât variabilele inventarului Eysenck. Aceste variabile au fost: anxietate generalã, stabilitate emotionalã, introversie, tolerantã la frustratie, reactivitate depresivã, egocentrism, sensibilitate emotionalã, perfectionism.

Diagnosticul dislexiei s-a fãcut cu o baterie de teste pentru limba românã elaborate de Fradis si Sima (1981).

Aceste instrumente au avut avantajul de a fi standardizate pentru populatia româneascã si de a fi usor de administrat într-o cercetare epidemiologicã.
Toti psihologii au fost instruiti timp de o sãptãmânã la Institutul de Neurologie si Psihiatrie din Bucuresti.

Investigatorii selectionati au fost cei mai reputati neuropsihiatri si psihologi din fiecare judet participant la studiu.

Studiul s-a desfãsurat în mai multe faze. Prima faza a fost o faza pilot, cu o duratã de douã luni, în care s-a realizat familiarizarea investigatorilor cu instrumentele de investigatie si testarea acestor instrumente. În faza pilot s-a efectuat un screening pentru 500 de subiecti. Orice subiect care a avut un scor pozitiv la cel putin un item cheie din chestionarul de screening a fost investigat psihiatric si psihologic cu metodele descrise mai sus. A doua fazã a fost cea de screening propriu-zis al tuturor subiectilor prin recoltarea informatiei de la familie, scoalã/grãdinitã si din fise medicale din policlinici; a treia fazã a fost aceea de investigatie clinico-psihologicã a suspectilor la domiciliu si stabilirea diagnosticelor provizorii. În a patra fazã cei doi evaluatori blind ai studiului (D.C. si M.G.S.) au definitivat diagnosticele analizând fisele de investigatie psihiatricã si psihologicã ale tuturor subiectilor examinati. Diagnosticele finale au fost stabilite în maniera consensualã si luând în consideratie toate sursele de informatie despre subiecti. Echipele de investigatori din judete au elaborat numai diagnostice provizorii. S-a utilizat sistemul diagnosticelor multiple.

REZULTATE

13 familii (0,08%) din 14.825 au refuzat screeningul dupã ce initial si-au dat acordul de participare. 53 familii (0,36%) au refuzat investigatia psihiatricã si psihologicã dupã ce au acceptat screeningul. Dupã screening 2503 subiecti (16,88% din esantionul total) au fost declarati suspecti. Dintre acestia 1729 (1729/ 2503) (69%) au avut cel putin un diagnostic, 674 (674/ 1729) (39%) au avut douã diagnostice, 334 (333/1729) (19,3%) trei diagnostice si 119 (119/1729) (6,9%) patru diagnostice.

Rata totalã de prevalentã actualã (punct) a tulburãrilor psihice la copii si adolescenti a fost 11,67% (1729/14.812) la nivelul întregului esantion si 10,1% (191/1894) în Bucuresti. În judete aceastã ratã a variat între 3,6% (Caras-Severin) si 20,3% (Gorj) (tabelul 4).

Judet
Bihor
Timis
Arad
CS*
Cluj
MM*
Rata
13%
17,3%
13,6%
3,6%
10,6%
10,8%
Judet
Alba
BV*
Mures
SV*
Iasi
Bacãu
Rata
7,5%
17,5%
12,3%
5,1%
10,6%
6,8%
Judet
Galati
Buzãu
Olt
Dolj
CT*
Gorj
Rata
15,6%
20,1%
10,9%
11%
11,1%
20,3%
Tabelul 4. Rata globalã de psihopatologie (prevalenta punct) pe judete

Prevalenta anumitor diagnostice a fost calculatã numai în anumite grupe de vârstã, unde acest calcul avea sens. De exemplu prevalenta întârzierii în dezvoltarea limbajului a fost calculatã numai la grupa de vârstã 0-2 ani (0,46%). Investigarea psihologicã a inteligentei a permis determinarea ratei de intelect liminar în populatia de copii si adolescenti. Intelectul liminar lipsea din clasificarea deficitului intelectual în DSM-III, fiind însã reintrodus ulterior în DSM-III-R (1987).

Tabelul 5 prezintã prevalenta punct (actualã) a fiecãrei tulburãri în esantionul total pe grupe de vârstã. Tabelul 6 si tabelul 7 prezintã prevalenta punct a tulburãrilor pe sexe si grupe de vârstã.

Unii cititori ar putea fi surprinsi de prezenta în tabelele 5, 6 si 7 a tulburãrilor de personalitate. Conform DSM-III (1980) si versiunilor ulterioare ale acestui sistem, diagnosticul de tulburare de personalitate se poate pune începând cu vârsta de 18 ani. Dar acelasi sistem afirmã cã tulburãrile de personalitate încep sã se dezvolte în copilãrie si adolescentã si continuã pe tot parcursul vietii. În consecintã, în cazurile de adolescenti la care s-au evidentiat trãsãturi de personalitate deviante stabile de-a lungul mai multor ani s-a pus diagnosticul de tulburare de personalitate înainte de vârstã de 18 ani. În terminologia tulburãrilor de personalitate am pãstrat câteva categorii din clasificarea ICD9 (personalitatea explozivã, personalitatea instabilã) deoarece acestea descriu tipuri frecvent întâlnite în practica clinicã.

Tabelul 8 si tabelul 9 prezintã diferentiat pe sexe si grupe de vârstã prevalenta unor tulburãri neurologice în esantionul integral.

Deoarece cifrele referitoare la diferitele categorii de subnormalitate intelectualã pe vârste ar putea pãrea mari, acestea necesitã o prezentare mai detaliatã, în special intelectul liminar.

Prevalenta intelectului de limitã izolat a fost de 3,58% la bãieti si 4,31% la fete, diferenta între sexe nefiind statistic semnificativã. Intelectul liminar a fost mai frecvent asociat cu tulburãrile de comportament, tulburãrile de personalitate predominant de tip pasiv-astenic, tulburãrile mixte de afectivitate si comportament si deficit atentional cu sau fãrã hiperkinezie.

De asemenea intelectul de limitã a fost asociat cu esecul scolar atât la bãieti, cât si la fete.

DISCUTII

Atât rata totalã de psihopatologie pe esantionul integral, cât si prevalenta multor tulburãri determinatã în acest studiu este similarã prevalentei gãsite în multe studii epidemiologice efectuate pânã în 1985 în alte tãri. De exemplu ratele de retardatie mintalã severã, intelect liminar, dislexie, deficit atentional cu si fãrã hiperkinezie, balbism, enurezis, tulburare obsesiv-compulsivã sunt similare ratelor gãsite de Rutter et al. (1970) în studiul epidemiologic pe copiii britanici. Rata de retardatie mintalã usoarã definitã ca un IQ între 69 si 50 si care a fost de 1,84% (272/14812) în esantionul integral a fost în limita procentului asteptat conform distributiei gausiene a inteligentei (2,14%) (Latham si Yando, 1982), apropiatã de rata gãsitã de Penrose în populatia englezã (2,26%) si similarã cu rata gãsitã de Stein et al. (1976) într-un esantion de populatie olandezã. Stein et al. au utilizat tot Matricile Progresive Raven pentru evaluarea inteligentei. Acest test, la care performanta nu este influentatã de nivelul informational al subiectului, mãsoarã factorul general al inteligentei. Performantele la testele verbale sunt în mai mare mãsurã dependente de nivelul socio-cultural al familiei copilului si de învãtare. Referitor la studiul lui Penrose (1966) trebuie sã remarcãm faptul ca retardatia mintalã usoarã a fost definitã mai larg decât în studiul nostru si decât în criteriile DSM-III (IQ = 69-50), valorile de IQ variind între 70 si 47 în studiul sãu.

În privinta intelectului de limitã, acesta trebuie sã atingã rata de 13,59% în populatia generalã conform predictiei curbei normale de distributie a inteligentei (Latham si Yando, 1982). Luând în considerare dezvoltarea cognitivã si functionarea adapatativã a individului, Silverstein (1973) a calculat prevalenta teoreticã a intelectului liminar. La o corelatie maximã de 1 între nivelul intelectual deficitar si non-adaptare prevalenta intelectului liminar se ridicã la 16%. În aceasta perspectiva prevalenta intelectului liminar în esantionul nostru integral de 3,16% (468/14.812) apare mult scãzutã fatã de expectatia teoreticã si aceastã cifrã are multe explicatii.

Tulburãrile anxioase si emotionale nespecificate se situeazã la limita inferioarã a concordantei cu datele obtinute în tãri occidentale. Desi în esantionul nostru nu a fost diagnosticat nici un caz de depresie majorã unipolarã, rata totalã de tulburãri depresive (reactii depresive, distimie) la grupa de copii de vârstã 10-11 ani a fost intermediarã între rata de tulburãri depresive evaluatã de Rutter et al. (1970) la copiii de 10 ani în studiul epidemiologic din Insula Wight (0,14%) si ratele raportate de autori americani; Kashani et al. (1981) gãsesc tulburãri depresive în procent de 1,9% la copiii de 10 ani. Ulterior Kashani et al. (1983) gãsesc o prevalentã de 1,8% a depresiei majore si de 2,5% a depresiei minore în sens RDC. Pentru celelalte vârste nu am avut la dispozitie studii epidemiologice realizate în aceiasi perioada cu studiul nostru pentru a putea face comparatie. Interesul sporit pentru identificarea depresiilor la copii si adolescenti s-a explicat la vremea realizãrii studiului prin faptul cã atunci exista prejudecata cã la copil si la adolescent depresia este rarã din cauza faptului ca nivelul de maturizare psihicã al individului nu permite acel tip de internalizare necesar elaborãrii intrapsihice a fenomenologiei depresive. În schimb, în esantionul nostru au fost diagnosticate douã cazuri de depresie (boala) bipolarã la grupa de vârstã 12-16 ani.

Prezentul studiu are mai multe limite datorate în special lipsei de complianta a populatiei românesti la investigatie psihiatricã si atentiei diferite cu care echipele participante la cercetare au examinat subiectii. Numai asa se poate explica variatia mare a ratelor totale de psihopatologie stabilite la nivelul judetelor.

Cu toate limitele sale, studiul nostru este singura cercetare de epidemiologie neuropsihiatricã sistematicã efectuatã în România pe populatia de copii si adolescenti în ultimii 25 ani.


Bibliografie

1. Americam Psychiatric Association. (1980) Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (3rd. edn.), Washington D.C., APA.
2. Eysenck H.J., Eysenck S.B.C. (1975) Manual of the Eysenck Personality Questionnaire. London, Holder & Stoughton.
3. Fradis A., Sima A. (1981) Indrumãtor pentru diagnosticarea dislexiei la copii. Institutul de Neurologie si Psihiatrie, Bucuresti.
4. Grigoroiu M. (1978) Un instrument de mesure de la maturité émotionnelle de l'enfant de 5 à 7 ans. Enfance, 1: 53-65.
5. Kashani J.H., Husain A., Shekin W.O., Hodges K.K., Cytryn L., McKnew D.H. (1981) Current perspectives on childhood depression: an overview. Am. J. Psychiatry, 138: 143-153.
6. Kashani J.H., McGree R.O., Clarkson S.E., Anderson J.C., Walton L.A., Williams S., Silva P.A., Robins S.J., Cytrin L., McKnew D.H. (1983) Depression in a sample of 9-year-old children: prevalence associated characteristics. Arch. Gen. Psychiatry 40: 1217-1223.
7. Latham C., Yando R. (1982) Pychological assessment of the retarded. In: Jakab I. (ed.) Mental Retardation, Basel, Karger p. 121-141.
8. Penrose L.S. (1966) The Biology of Mental Defect, 2nd rev. ed., London.
9. Raven J.C. (1938) Progressive Matrices. Sets A, B, C, D, E. London, Lewis.
10. Raven J.C. (1962) Coloured Progressive Matrices. Sets A, AB, B. London, Lewis.
11. Repan L. (1968) Normen zur Auswertung des Raven Tests. Bratislava, Psychodiagnostika .
12. Rutter M., Tizard J., Whitemore K. (1970) (ed): Health, Education and Behaviour, London, Longma.
13. Serbãnescu-Grigoroiu M. (1983) Clinical Validity of Eysenck Personality Questionnaire (Junior). Rev. Roum. Médicine - Série Neurologie et Psychiatrie, 1: 43-52.
14. Serbãnescu-Grigoroiu M. (1986) Factor structure and validation of the Junior Eysenck Personality Questionnaire based on a Rumanian sample, International Journal of Psychology, 21: 141-151.
15. Serbãnescu-Grigoroiu M. (1987) A brief inventory for assessing personality traits and disorders în children aged 8-11. Rom. J. Medicine - Series Neurology and Psychiatry, 25: 41-56.
16. Silverstein A.B. (1973) Note on prevalence. Amer. J. Ment. Deficiency, 77: 380-382.
17. Stein Z., Susser M., Saenger G. (1976) Mental retardation in a national population of young men in the Netherlands. Amer. J. Epidemiol., 104: 159-169.
18. World Health Organisation, (1978) Mental Disorders: Glossary and Guide to their classification în accordance with the 9th revision of the International Classification of Diseases, WHO, Geneva.
19. Zazzo R., Gilly M., Verba-Rad M. (1966) Nouvelle Echelle Métrique de l'Intelligence. Paris, A. Collin.

Sponsori si parteneri