Euthanasia - Current Controversy (I) / Eutanasia - Controverse actuale (I) - Radu Teodorescu, Elena Calinescu

EUTHANASIA – CURRENT CONTROVERSY (I)

EUTANASIA – CONTROVERSE ACTUALE (I)

 

Elena Calinescu 1, Radu Teodorescu 2

                                                                       

 

INTRODUCERE

 

            Eutanasia, notiune si metoda, a suscitat din antichitate si pâna în zilele noastre numeroase discutii cu implicatii filozofice, psihologice, medicale, juridice, morale, religioase etc.

In spatiul public discursul este polarizat între cei care considera grosso modo ca daca omul are dreptul la viata, are si dreptul la moarte si cei care considera viata ca fiind un dat care transcende controlul uman. De multe ori argumentele sunt distorsionate fie de optiunile ideologice ale combatantilor, fie de maniera în care acestea sunt exprimate. Cel mai frecvent „aparatorii vietii” recurg la amintirea nazismului pentru a face imposibila orice discutie. Acest tip de eticheta compromite adversarii înainte ca acestia sa-si fi exprimat punctul de vedere si face de fapt imposibila o dezbatere.

Definitia si terminologia eutanasiei a cunoscut mai multe schimbari în decursul diverselor etape istorice.

            Termenul “euthanasia” (“moarte usoara”) provine din limba greaca, din “eu” ca element de compunere, care exprima ideea de bine, bun, perfect, usor si “thanatos”, care înseamna moarte.

            Dictionarele enciclopedice definesc “eutanasia”, ca: moarte, fara suferinta, provocata intentionat unui bolnav incurabil, în faza terminala, pentru a-i curma o suferinta grea si prelungita.

 

CLASIFICARE. TERMINOLOGIE. CONCEPTE

 

In literatura de specialitate, eutanasia a fost clasificata în functie de doua criterii:

-acordul pacientului (voluntara, nonvoluntara si involuntara)

-modul si mijloacele de realizare (eutanasia activa si pasiva)

Acordul pacientului exprima vointa sa, arata daca este sau nu este o persoana competenta,

adica, daca are sau nu are capacitatea de exprimare libera a consimtamântului informat (informare si întelegere a realitatii diagnosticului si prognosticului bolii sale si a alternativelor de îngrijre); de asemenea, se are în vedere ca pacientul sa nu prezinte o simptomatologie depresiva tratabila.

Modul si mijloacele de realizare se refera la modul în care actioneaza medicul, fie  prin mijloace active (prin recurgere la un procedeu tanatogen), fie prin neinstituirea ori limitarea, întreruperea unor masuri terapeutice.

In functie de criteriile mai sus mentionate, eutanasia poate fi:

-Eutanasia activa voluntara consta în provocarea mortii, în mod deliberat, prin mijloace active, unui bolnav incurabil, în stadiu terminal, la solicitarea acestuia, pentru a evita o suferinta grea si prelungita.

In cazul în care starea persoanei nu permite obtinerea unui consimtamânt informat, o cerere publica anterioara este asimilata eutanasiei voluntare.

            -Eutanasia activa non-voluntara (în limba româna, poate ar fi mai corect, “eutanasia activa nevoluntara”) consta în provocarea mortii, în mod deliberat, prin mijloace active, unui bolnav incurabil, în stadiu terminal, la care starea psihica nu permite obtinerea unui consimtamânt informat, pentru a evita o agonie si o suferinta grea si prelungita.

In absenta unei cereri publice anterioare a pacientului, cazurile în care pentru întreruperea vietii, consimtamântul este acordat de familie sau este obtinut printr-o hotarâre judecatoreasca sunt asimilate eutanasiei non-voluntare.

 

            -Eutanasia involuntara: persoana, desi este capabila sa-si exprime consimtamantul sau sa refuze eutanasia, nu este consultata în acest sens sau chiar se ignora vointa sa exprimata de a refuza eutanasia (sunt cazuri rare, de regula, întâlnite în caz de razboi, calamitati naturale etc. cu multe victime, când ajutorul medical este concentrat asupra persoanelor cu sanse de supravietuire, în defavoarea persoanelor grav ranite, la care moartea poate surveni în urmatoarele minute sau ore).

-Eutanasia pasiva consta în neinstituirea sau întreruperea tratamentului intensiv, întreruperea aparatelor de sustinere a functiilor vitale (a functiilor inimii si plamânilor), a alimentatiei si administrarii de lichide prin sonda la un pacient incurabil, în stadiu terminal cu intentia deliberata de a-i grabi moartea. Eutanasia pasiva (letting die, mercy dying) se aplica în cazul pacientilor incurabili, în stadii terminale, în care oricum moartea naturala va surveni în curând. Mentionam ca, îngrijirile minime, de confort sunt pastrate.

Aceasta procedura se aplica pacientilor cu stare vegetativa persistenta, cu leziuni cerebrale importante, care se afla în coma din care nu-si vor mai reveni. “Coma depasita” sau “coma areactiva” daca dureaza mai mult de o saptamâna se numeste “stare vegetativa persistenta” (PVS-Persistent Vegetative State). Bolnavilor în “coma depasita” sau în “coma areactiva” sau în “stare vegetativa persistenta”, le sunt mentinute functiile vitale prin asistenta artificiala a functiilor inimii si plamânilor,  prin alimentatie artificiala etc. Se apreciaza ca, dupa 6 luni de coma areactiva (stare vegetativa persistenta) nu mai sunt sanse de ameliorare. (1).

Asociatia Medicala Mondiala la a 41-a Adunare Generala (Hong Kong, 1989) estimeaza la 12 luni durata de observare, în cazul unei come areactive (PVS). Decizia unui medic (sau a unei comisii medicale) de a sista procedurile de reanimare si de mentinere a functiilor vitale, în cazul unei come areactive (PVS), trebuie sa fie bine judecata, într-un context medical, juridic si etic (1).

 

In prezent, câtiva termeni cunosc o larga circulatie internationala.

 

-Termenul “deliverance” a fost folosit prima data de Mary Rose Barrington, avocat la Curtea Suprema de Justitie a Angliei pentru a marca intentia celor care sustineau eutanasierea, din “mila”, din “compasiune”, a persoanelor în vârsta.(2).

           

In prezent, din ratiuni idelogice, se vehiculeaza termenii sinonimi: “mercy killing” (cu sensul de “uciderea din mila, din compasiune) si “deliverance” sau “self-deliverance” (cu sensul de “eliberare”, “izbavire”, “sinucidere rationala”).

 

-“Suicidul asistat”, cineva, de obicei, un doctor, un membru al familiei, un prieten apropiat asigura unei persone, în faza terminala a unei boli incurabile, cunostinte si mijloace de a-si lua propria viata; îl asista si îl ghideaza în punerea în aplicare, pâna la capat, a procedurii de a-si sfârsi viata, fara insa a interveni nemijlocit. Daca intervine se vorbeste de eutanasie.(3).

 

-“Medicul care asista suicidul” (“PAS” – “Physician Assisted Suicide”) actioneaza direct pentru a determina moartea unei persoane, în faza terminala a unei boli incurabile, de obicei, prin injectarea unei substante letale. (4)

 

-“Ajutorul acordat în moarte” (“Aid-In-Dying”) implica cel putin trei proceduri: 1) sistarea procedurilor de mentinerea a functiilor vitale prin asistenta artificiala a functiilor inimii, plamânilor, rinichilor etc. 2) asigurarea, la solicitarea persoanelor cu boli incurabile, în faza terminala, cu cunostinte si mijloace pentru a-si putea lua viata, 3) provocarea activa a mortii, unui pacient cu o boala incurabila, în faza terminala, de obicei, prin injectarea unei substante letale sau prin asfixie (cu monoxid de carbon).(4).

 

-“Ingrijirea paliativa” (numita si “îngrijirea de comfort”) consta în îngrijirea activa si totala a pacientilor ce au o boala incurabila, într-o faza avansata (terminala); scopul  este de a

înlatura durerea, de a alina simptomele suparatoare si de a mentine cel mai înalt nivel posibil de calitate a vietii pe perioada în care va mai trai pacientul; scopul nu este de a amâna sau a grabi moartea.

 

-“Eugenia”, în sens larg, este definita ca: “ansamblul masurilor medicale si sociale destinate ameliorarii speciei umane”. Termenul provine din limba greaca, din “eu” ca element de compunere, care exprima ideea de bun, bine, perfect si “gennan”, care înseamna zamislire, reproducere, crestere.

 

- „Incapatânare terapeutica” continuarea mentinerii artificiale a vietii în conditiile în care nu exista nici o perspectiva rezonabila a ameliorarii starii subiectului. Ea a fost condamnata de Papa Pius al XII-lea care a fost unul din liderii religiosi care s-a preocupat de aceste probleme. In acceasi luare de pozitie Papa considera ca fiind etica folosirea de medicamente impotriva durerii chiar daca acestea scurteaza viata persoanei. (5)

 

 

ISTORIC

 

Mentinerea vietii prin mijlocace medicale sau sprijinul acordat pentru  a muri au fost probleme care au suscitat opinii contradictorii înca din antichitate. Platon (427-347 î.e.n.), în statul ideal imaginat de el, considera ca, “nu trebuie sa prelungim viata unui invalid, deoarece, aceasta nu foloseste nici lui, nici statului”. (5)

            Thomas More (1561-1535) în “Utopia” sustinea ca, “un pacient cu o boala incurabila poate opta pentru moarte prin administrare de opium sau prin inanitie”.

Revolutia stiintifica din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea îi face pe iluministi sa creada în posibilitatea unei lumi noi în care stiinta si ratiunea vor permite triumful unui progres permanent.

 

Rapiditatea transformarilor tehnologice de-a lungul secolului al XIX-lea a parut sa confirme noua religie a progresului. Totul era posibil si deci de ce nu si ameliorarea rasei umane mai ales in conditiile în care existau argumente atât în filozofia antica cât si în medicina moderna. Astfel se naste eugenismul. “Eugenia”, în sens larg, este definita ca: “ansamblul masurilor medicale si sociale destinate ameliorarii speciei umane”. Termenul provine din limba greaca, din “eu” ca element de compunere, care exprima ideea de bun, bine, perfect si “gennan”, care înseamna zamislire, reproducere, crestere. Ideea a sedus spirite dintre cele mai luminate: Wells, Shaw, Roosevelt, Wilson. Eugenia devine o disciplina universitara si suscita congrese internationale. Daca la început obiectivul era o selectie a celor „mai buni”, în timp s-a trecut la identificarea si ideea necesitatii izolarii celor cu boli mintale, a saracilor, a prostituatelor, homosexualilor, etc.

Pe masura ce aproprierea corpului uman de catre stat parea o evolutie normala s-a sugerat si, uneori, s-a practicat institutionalizarea, sterilizarea si eutanasia. Toate acestea par astazi ca apartinând cosmarului nazist. Ca sa evaluam corect cât de „logice” pareau toate aceste practici este de ajuns sa mentionam, ca de exemplu, sterilizarea sau avortul fortat la bolnavii psihici sau la romi care a fost legal pâna în 1990 în Cehoslovacia, în 1976 în Suedia, 1985 Elvetia, etc.

Un exemplu util în analiza eutanasiei ne ofera avortul. Practica ilicita, condamnata în cele mai multe tari secole de-a randul, declarata ca fiind un homicid de catre Papa Sixtus al V-lea in 1580, avortul îsi schimba statutul în ultima suta de ani. Transformarea sa într-o interventie reglementata contribuie la procesul de constituire a bioputerii statului. Se construiesc legislatii si interventia este delegata medicilor ceea ce o transforma într-un act medical.  Aceasta ambiguitate a transformarii medicale este surpinsa într-o situatie extrema de un dialog între avocatul apararii Servatius si judecatorul raportat de Hannah Arendt în „Eichman la Ierusalim”. Eichamn, a insistat Servatius, era inocent în ceea privea „sterilizarea, uciderea folosind gazul si alte probleme medicale.” Judecatorul si-a exprimat mirarea „ Dr. Servatius, cred ca ati comis o scapare (slip of tongue) când ati spus ca uciderea folosind gazul este o problema medicala”. Servatius:” Era intr-adevar o problema medicala, din moment ce era pregatita de medici; era o problema de ucidere si uciderea este de asemenea o problema medicala”.(5)

Evident, felul în care idei care la început pareau sa fie în slujba progresului, au fost deturnate, este cel mai bine ilustrat de istoria Germaniei. In 1920, Alfred Hoche, profesor de psihiatrie la Universitatea din Freiburg si Karl Binding, profesor de drept la Universitatea din Leipzig au publicat o lucrare în care sustineau ca, un pacient poate solicita si obtine avizul pentru o moarte în conditii de siguranta, în cazul unei boli incurabile asociata cu dureri si suferinta severa.

            Primul caz cunoscut de “moarte asistata” este cel al copilului Knauer, orb, cu tulburari mentale, fara o mâna si fara un picior.La solicitarea sa si a tatalui sau, într-o scrisoare adresata lui Hitler, în 1938, “i s-a permis sa moara asistat”. (5)

            In 1939, Hitler a semnat o scrisoare prin care permitea medicilor sa asigure o” moarte asistata” pacientilor cu boli incurabile.In 1939, primele patru persoane cu tulburari psihice,

dintr-un spital de psihiatrie, au “murit asistate” (au fost omorâte deliberat cu oxid de carbon) de un grup de medici si de un chimist. Pâna la prabusirea Germaniei naziste, a devenit o “rutina” eutanasierea persoanelor cu handicap motor sau/si psihic, a batrânilor “neputinciosi” si a copiilor cu handicap din spitale, fara a se cere acordul lor sau al familiilor lor.

Se stie, ce au însemnat masurile de eugenie-eutanasie, aplicate de nazisti asupra “raselor inferioare” si în special, asupra evreilor. Intre 1938 si 1945 nazistii au exterminat peste 6 milioane de evrei pentru singura ratiune ca erau evrei. A fost o decizie politica cu motivatie rasiala. A fost un genocid. Din nefericire nu a fost singurul genocid. Se cunoaste ca, în 200 de ani de sclavagism au murit 10-20 de milioane de negri din Africa. Se cunoaste ca, în perioada 1600-1850, au murit aproximativ 12 milioane de indieni nativi din America de Nord.

            Recent, în epoca zborurilor în cosmos, pentru singura ratiune ca, aveau alta rasa, alta religie, alte convigeri politice au murit mii de oameni nevinovati în Cambogia, Ruanda, Bosnia etc.

Revenind la istoricul eutanasiei, au fost înfiintate Societati (de ex. The Hemlock Society, The Church of Euthanasia) pentru sustinerea eutanasiei voluntare, în 1935 în Marea Britanie, în 1938 în New York, în 1973 în Olanda, în 1976 în Japonia si Germania etc. (6).

Toate acestea se petrec pe fondul cresterii nemasurate a bioputerii statului. Daca pâna pe la mijlocul secolului trecut oamenii mureau la ei acasa, în ultimele decenii în tarile, nu neaparat civilizate, cat bogate, din ce in ce mai multi indivizi mor în spital. Procesul implica o noua delegare a puterii catre stat si în acelasi timp o schimbare de mentalitate care face ca moartea sa nu mai fie un act firesc ci unul exceptional. Progresul tehnic si hedonismul ambiant duc la lipsa de intelegere a mortii ca un fenomen natural ci ca unul medical.  Nu întamplator unii militatnti francezi facând referinta la avort, „interruption volontaire de grossesse” au creat sintagma „interruption volontaire de vieillesse”.

 

CODURI  DEONTOLOGICE.  LEGISLAÅ¢IE.

 

Pentru cei care pledeaza pentru dreptul la viata, vom cita din Juramântul lui Hipocrat (460-375î.e.n.), parintele medicinei: “voi prescrie tratamentul pentru binele bolnavilor mei dupa capacitatea si priceperea mea si niciodata nu voi vatama pe nimeni. Ca sa fiu pe placul cuiva nu voi prescrie un medicament ucigator si nu voi da un sfat care poate sa cauzeze moartea” (7).

Dupa sute de ani, Juramântul Asociatiei Medicale Mondiale de la Geneva din 1948 (revizuit în 1968, 1983, 1994) consfinteste aceleasi valori: “voi manifesta smerenie fata de viata omeneasca”, “nu voi utiliza profesia mea medicala în discordanta cu principiile umanitatii”(7).

            Eutanasia (activa) este legalizata în 2000 în Olanda si în 2002 în Belgia. Desi în codul penal olandez, eutanasia si suicidul asistat sunt declarate prin articolele 293 si 294, ilegale, totusi, medicii care efectueaza asemenea proceduri nu vor fi pedepsiti conform legii daca sunt îndeplinite urmatoarele criterii: 1) pacientul (în vârsta de cel puÈ›in 18 ani) trebuie sa acuze dureri insuportabile, 2) pacientul trebuie sa fie constient, 3) cererea de a muri trebuie sa fie voluntara, 4) pacientului trebuie sa i se acorde alternative si timpul necesar pentru a le analiza, 5) absenta unei solutionari acceptabile/rezonabile a afectiunii pacientului, 6) moartea pacientului nu trebuie sa provoace suferinta inutila celorlalti, 7) Trebuie sa existe minim 2 persoane impicate în decizia eutanasierii, 8) Numai un doctor poate eutanasia un pacient, 9) Decizia de a provoca moartea trebuie luata individual, în functie de fiecare pacient. (8).

Nu se stipuleaza faptul ca pacientul trebuie sa fie în faza terminala a unei boli incurabile (se apreciaza ca faza terminala a unei boli este de aproximativ 6 luni) si nu se precizeaza daca durerea sau suferinÈ›a este de natura somatica sau psihica asa cum cer conditiile din Belgia È™i Statele Unite. Omiterea acestor condiÈ›ii ar putea da de înÈ›eles ca eutanasia bolnavilor cu tulburari psihice este posibila, cu atât mai mult cu cât, în perioada 1996-1997eutanasia a fost temporar legalizata în regiunea nordica a Australiei, iar legalizarea suicidului asistat al bolnavilor cu tulburari psihice este diputata în instanÈ›a È™i astazi în ElveÈ›ia È™i SUA (mai ales în statul Oregon care a  votat din 1997 permiterea medicilor sa prescrie o doza fatala pacienÈ›ilor care mai au de trait cel mult 6 luni). (9).

 

Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

(Declaratia Universala a Drepturilor Omului) (10).

 

Cea de-a 44-a Adunare Generala a Asociatiei Medicale Mondiale de la Marbella-Spania din 1998, declara ca, “ajutorul medical pentru sinucidere, ca si pentru eutanasie, este neetic si trebuie sa fie condamnat de catre corpul medical”.(11).

 

Rezolutia Consiliului Europei din 26 iunie 1999, se pronunta împotriva eutanasiei si în favoarea îngrijirilor paliative: “…dorinta unui bolnav incurabil de a muri nu poate servi ca justificare legala în executarea unei actiuni destinate de a provoca moartea”. “Obligatia de a respecta si proteja demnitatea unui bolnav incurabil sau a unui muribund este consecinta naturala a dreptului inviolabil, inerent de a fi om în toate stadiile vietii.Acest respect si aceasta protectie se manifesta prin crearea unui mediu adecvat, care sa-i permita sa moara cu demnitate.”(12).

            In consens cu aceasta rezolutie a Consiliului Europei, în România, Legea drepturilor pacientului nr.46/2003, art.31 consfinteste dreptul pacientului, “la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate”.

 

Chiar si în tarile în care se aplica pedeapsa cu moartea, Asociatia Medicala Mondiala dezaproba participarea medicilor la executarea condamnarilor la moarte: “Activitatea unui calau nu apartine practicii medicale, iar ajutorul medical nu este necesar la executarea unei condamnari la moarte, nici atunci când trebuie administrate substante farmacologice”. “Singura activitate medicala admisa este stabilirea mortii, dupa ce statul a executat condamnarea la moarte”. (13; 14).

 

 

ALTERNATIVE

 

Eutanasia este o tema contoversata, am putea sa o rezumam, ca, o disputa între cei care echivaleaza dreptul la viata cu dreptul la moarte si între cei care nu pot echivala dreptul la viata cu dreptul la moarte. Eutanasia este o disputa între cei care sustin “cultura mortii” si cei care sustin “cultura vietii”.

            Cel mai frecvent, în promovarea eutanasiei se apeleaza la compasiune, la mila fata de o persoana cu o boala incurabila.Se sustine ca, eutanasia activa, pe care eufemistic o numesc “mercy killing”, “self-deliverance” îl “elibereaza” pe pacient de o viata plina de dureri si suferinte. Adeptii eutanasiei considera ca dreptul la autonomie, adica, dreptul de a te conduce singur, include dreptul la o viata demna si dreptul la o moarte demna, cu sensul de a decide asupra propriei morti. Se ignora alternativa îngrijirilor paliative, care pot înlatura durerile, alina simptomele

suparatoare si pot mentine cel mai înalt nivel posibil de calitate a vietii pe perioada, în care va mai trai pacientul.

            Conform Asociatiei Europene pentru Îngrijirile Paliative (EAPC), definitia eutanasiei nu trebuie sa includa oprirea sau renuntarea la tratamentul considerat zadarnic, sedarea terminala sau situatia întreruperii ori a neînceperii tratamentului, care ar  asigura alinarea simptomatica a bolnavului. În opinia EAPC eutanasia nu poate fi decât voluntara si ca urmare, conceptul de “eutanasie voluntara” trebuie abandonat, fiind un pleonasm.

            Hotarârea celei de a 42-a Adunari Generale a Asociatiei Medicale Mondiale de la Rancho Mirage-SUA din 1990: “Ingrijirea pacientilor, care sufera de dureri accentuate, în faza terminala a unor îmbolnaviri ireversibile, trebuie sa cuprinda un tratament, care sa le permita sa-si sfârseasca viata, constient si cu demnitate”.(3).

            Din alt punct de vedere, în unele tari (de ex. în SUA) testamentele efectuate în timpul vietii le permit pacientilor sa lase instructiuni cu privire la ce îsi doresc sa se întâmple cu ei în eventualitatea unei boli ce îi priveaza de capacitatea de decizie sau sa împuterniceasca o persoana sa decida în numele lor în privinta modului în care vor fi tratati în faza terminala, în eventualitatea unei asemenea boli.

Libertatea si independenta cu care pacientul poate decide si actiona sunt uneori omise de catre lege. El este incapabil, în cazurile de deteriorare mentala, sa ia în considerare circumstantele în care testamentul a fost alcatuit si posibila implicatie a evolutiei bolii în perioada ce s-a scurs. De exemplu testamentul ar putea fi formulat curând dupa ce boala pacientului a fost diagnosticata ca fiind incurabila. El s-ar putea afla la momentul respectiv într- o stare depresiva, sub influenta unei deznadejdi nihiliste, apasat de sentimente de vina si ruminatii suicidale. În anii sau lunile ce urmeaza starea sa se poate schimba. Din acest punct de vedere ar trebui sa i se ofere  oportunitatea de a -si revizui decizia periodic. (15).

 

 

DIN PUNCT DE VEDERE PSIHIATRIC

 

Principala sarcina a medicului psihiatru este stabilirea competentei bolnavului. Competenta în ceea ce priveste decizia terapeutica se refera la capacitatea pacientului de a comunica deciziile sale, de a întelege situatia în care se afla si consecintele acesteia,  de a asimila rational informatiile (16). Nici codul penal olandez, nici cel belgian nu definesc competenta pacientului.

O alta sarcina a psihiatrului este diagnosticarea si tratarea tulburarii psihiatrice.

A treia sarcina a psihiatrului este evaluarea statusului biopsihosocial al pacientului ce ar putea influenta decizia pacientului în ceea ce priveste eutanasia (17;18;19). Psihiatrul trebuie sa se asigure ca nu exista presiuni exterioare asupra pacientului. Evaluarea competentei unui pacient cu o tulburare mentala nu este simpla, deoarece prezenta tulburarii mentale nu implica neaparat incompetenta (20;21;22)

Cu toate acestea, cererea nu este nevoie sa fie în scris, pentru ca aceasta ar putea accentua, la unii pacienti, intentia lor de sinucidere (21).

Suferinta trebuie sa fie perceputa de catre pacient ca fiind insuportabila. Pentru a evalua acest lucru este nevoie de stabilirea unei relatii terapeutice profunde si sustinute între medic si pacient (21). În cele din urma, suferinta trebuie sa fie dincolo de orice ajutor uman. Aceasta presupune ca nu exista nici o optiune terapeutica realista care sa ofere o perspectiva de imbunatatire a suferintei pacientului într-un termen rezonabil de timp (21; 23).

Eutanasia efectuata pe baza suferintei mentale este permisa de catre legea belgiana daca pacientul are competenta iar afectiunea sa este cronica, insuportabila, netratabila si este consecinta unei boli severe si incurabile. În Olanda situatia este similara.

Evaluarea competentei la un pacient cu o tulburare mentala nu este directa deoarece prezenta bolii mentale nu implica în mod necesar incompetenta pacientului. (20; 21;22)

Primul contraargument împotriva suicidului asistat la pacientii ce au o afectiune psihiatrica este faptul ca una dintre responsabilitatile de baza ale unui psihiatru este aceea de a îi sustine pe cei vulnerabili, infirmi sau cu dizabilitati si, atunci când este necesar,  sa îi protejeze pe acestia de ceilalti si chiar de ei însisi. Alt argument important se refera la ambigiutatea notiunii de boala mentala în sine. Daca pacientii sufera în mediul lor si dezvolta o afectiune mentala, este dificil de spus daca afectiunea mentala si suferinta sunt doar o reactie naturala la un mediu ostil si/sau intolerabil sau daca este o afectiune mentala autentica. Asadar, termenul  “suferinta mentala“  ca si consecinta a bolii mentale este vag si greu de definit iar posibilitatea abuzului în ceea ce priveste eutanasia este serioasa.

În aceste circumstante o relatie terapeutica poate fi stabilita, iar pe parcursul acesteia se poate gasi rastimpul pentru a îi reda pacientului speranta. Când acest scop a fost atins, optiuni alternative de tratament pot fi luate în considerare de catre pacient.

Asociatiile psihiatrice din Belgia nu au formulat nici un ghid pentru situatia particulara a unei cereri de eutanasie argumentata de suferinta mentala. Exista un cadru legal pentru abordarea acestei situatii dar lipseste o replica a specialistilor de profesie.  În plus documente consensuale si protocoale sunt necesare pentru stabilirea terapiilor ce trebuie aplicate în tulburari specifice, înainte ca eutanasia sau suicidul asistat sa fie luate în considerare.

 

(N. Red. CONTINUARE ÎN NUMÄ‚RUL VIITOR.)

 

 

1 Medic rezident psihiatru, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, Bucuresti, clinica IX, mail: ecalinescu@yahoo.com.

2 Medic primar psihiatru, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, Bucuresti; psihoterapeut-presedintele Asociatiei Române de Terapii Comportamentale si Cognitive, presedintele Asociatiei de Psihiatrie Comunitara "TREPTE".

 

 

BIBLIOGRAFIE:

1. Asociatia Medicala Mondiala. Declaratia cu privire la coma depasita, adoptata de cea de-a 41-a Adunare Generala, Hong Kong, septembrie 1989.

2. History of Euthanasia. http//www.euthanasia.com/historyeuthanasia.html.

3. Asociatia Medicala Mondiala. Declaratia cu privire la asistarea pacientilor în faza terminala a unei îmbolnaviri incurabile cu dureri cronice intense, adoptata de cea de-a42-a Adunare Generala, Rancho Mirage, S.U.A., octombrie 1990.

4. Zaubler TS, Sullivan MD. Psychiatry and Physician Assisted Suicide in the Psychiatry Clinics of North America 1996;19(3):413-427.

5. History of Euthanasia, http//www.euthanasia.com/historyeuthanasia.html

6. Coleman D, Drake S, Longmore P. The Real Hemlock Society. http//www.normemma.com/arhemloc.htm.

7. Asociatia Medicala Mondiala. Juramant, Declaratia adoptata de cea de-a 2-a Adunare Generala, geneva, Elvetia, septembrie 1948; revizuita de cea de-a 22-a Adunare Generala, Sidney, Australia, august 1968; revizuita de cea de-a 35-a Adunare Generala, Venetia, Italia, octombrie 1983; revizuita de cea de-a 46-a Adunare Generala, Stockholm, Suedia, septembrie1994.

8. Amended Legislative Proposal. The Netherlands: Review Procedures of Life on Request and Assisted Suicide and Amendment of the Penal Code and the Burial and Cremation Act. 28 November 2000.

9. Naudts K, Ducatelle C, Kovacs J et al. Euthanasia: the role of the psychiatrist. British Journal Of P sychiatry 2006;188:405-409.

10. Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

11. Asociatia Medicala Mondiala. Declaratia cu privire la ajutorul medical în scop de suicid, adoptata de cea de-a 44-a Adunare Generala, Marbella, Spania, septembrie 1992.

12. Rezolutia Consiliului Europei cu privire la eutanasie, 26 iunie 1999.

13.  Asociatia Medicala Mondiala. Hotarârea cu privire la participarea medicilor la executarea pedepselor cu moartea, adoptata la cea de-a 34-a Adunare Generala, Lisabona, Portugalia, septembrie/octombrie 1981.

14. Asociatia Medicala Mondiala. Comunicat de presa cu privire la participarea medicilor la executatrea pedepselor cu moartea, Terney – Voltaire, Franta, 11 septembrie 1981.

15. Roth M . Euthanasia and related ethical issues in dementias of later life with special reference to Alzheimer's disease. British Medical Bulletin 1996;52(2):243-279.

16. Appelbaum, PS, Grisso,T Assessing patients’capacities to consent to treatment. New

England Journal of Medicine 1988;319:1635:1638.

17. Huyse FJ,  vanThilburg W. Euthanasia policy inThe Netherlands: the role of

Consultation-liaison psychiatrists. Hospital and Community Psychiatry 1993;44:733-738.

18. Grassi L. Psychiatric implications of euthanasia and assisted suicide in terminally ill patients. NewTrends in Experimental and Clinical Psychiatry 1997,13:127:132.

19. Onwuteaka-Philipsen BD, van derWal G. A protocol for consultation of another physician in cases of euthanasia and assisted suicide. Journal of Medical Ethics 2001;27:331-337.

20. Burgess S, Hawton K. Suicide, euthanasia and the psychiatrist. Philosophy, Psychiatry and Psychology 1998;5:113-176.

21. Nederlandse Vereniging voor Psychiatrie. Dutch Psychiatric Association. Guidelines for the psychiatrist: Physician assisted suicide by patients with a psychiatric disorder. English translation, 2000.

22. Kerkhof AJ. How to dealwith requests for assisted suicide. Some experiences and practical guidelines from the Netherlands. Psychology, Public Policy,and Law 2000;6;452-466.

23. Schoevers  RA, Asmus FP, VanTilburg W. Physician-assisted suicide in psychiatry: developments in the Netherlands. Psychiatric Series 1998;49:1475-1480.

24. Eyekiel E. Whose Right to Die? The Atlantic Monthly 1997;279(.3):73-74.

25. Chochinov HM, Wilson KG, Enns M et al. Depression, hopelessness, and suicidal ideation in the terminally ill. Psychosomatics 1998;39:366-370.

26. Emanuel  EJ, Fairclough DL, Emanuel LL. Attitudes and desires related to euthanasia and physician assisted suicide among terminally ill patients and their caregivers. JAMA 2000;284: 2460-2468.

27. Haverkate I,Onwuteaka-Philipsen BD, van der Heiden A et al  Refused and granted requests for euthanasia and assisted suicide in the Netherlands: interview study with structured questionnaire. BMJ 2000;321:865-866.

28. Kelly BD, McLoughlin DM.  Euthanasia, assisted suicide and psychiatry: a Pandora’s box. British Journal of Psychiatry 2002;181:278-279.

29. Suarez-Almazor ME, Newman C, Hanson J et al. Attitudes of terminally ill cancer patients about euthanasia and assisted suicide: predominance of psychosocial determinants and beliefs over symptom distress and subsequent survival. Journal of Clinical Oncology 2002;20:21344-2141.

30. Tataryn D, Chochinov H.M. Predicting the trajectory will to live in terminally ill patients. Psychosomatics 2002;43:370-377.

31. Breitbart W, Rosenfeld B, Pessin H et al.  Depression, Hopelessness, and Desire for Hastened Death in Terminally Ill Patients With Cancer.  Original Contribution.  JAMA 2000; 284(22): 2907-2911.

32. Groenewoud JH, van der Maas PJ, van der Wal G et al. Physician-assisted death in psychiatric practice in the Netherlands. New England Journal of Medicine 1997;336:1795-1801.

33. Sprung CL, Cohen SL, Sjokvist P et al. End-of-Life Practices in European Intensive Care Units The Ethicus Study. JAMA 2003;290(6):790-797.

34. Smith  J. W. Australia's Dr. Death comes to San Francisco. San Francisco Chronicle  2009;2:5.

 

Sponsori si parteneri