Profesor Doctor Docent VASILE PREDESCU

N.C. MARCU*

La 12 martie 2002 ne-a pãrãsit Prof. Dr. Vasile Predescu, personalitate proeminentã a psihiatriei românesti, sef de scoalã si remarcabil cercetãtor.

Nãscut la 1 ianuarie 1926, în Hãrtiesti-Arges, Vasile Predescu a urmat scoala primarã în comuna natalã (1934-1938), iar liceul la Câmpulung Muscel (Liceul Teoretic „D. Golescu“).

A început studiile medicale la Facultatea de Pediatrie din Timisoara în 1947, continuate, ca student bursier, la Institutul de Pediatrie din Leningrad (U.R.S.S.), în perioada 1949-1954.

În perioada 1956-1960 a urmat studii postuniversitare la Moscova: aspirant cu frecventã la Institutul de Medicinã „N. Pirogov“ din Moscova, studii finalizate prin sustinerea, la 21 ianuarie 1960, a tezei (disertatiei) de doctorat cu tema „Particularitãti clinico-evolutive ale psihozelor afective si halucinator-delirante la bãtrâni“.

Prodigioasa sa carierã didacticã la Catedra de Psihiatrie a Facultãtii de Medicinã din Bucuresti începe la 1 februarie 1960, când este numit sef de lucrãri (la început, suplinitor). Ulterior, avanseazã prin concurs treptele ierarhiei universitare, devenind conferentiar (1 octombrie 1961) si profesor (din 1 octombrie 1968), pânã la pensionare, în 1996. Concomitent, ascensioneazã treptele ierarhiei spitalicesti: medic specialist psihiatru în 1961, medic primar în 1964, sef de sectie psihiatrie din 1967. Din 1969 devine membru al Academiei Române de Stiinte medicale.

***

Profesorul Vasile Predescu venea în psihiatria bucuresteanã dupã aproape douã decenii de confuzie si interimat. Arestarea la 23 august 1944 a lui P. Tomescu a întrerupt în mod dramatic sirul strãlucit al sefilor de scoalã psihiatricã de la Bucuresti: Al. Sutu, Al. Obregia, P. Tomescu. Nici scurtele interimate ale unor personalitãti ca C. I. Parhon si C. Urechia, nici calmul, blândetea si eforturile meritorii ale primei femei profesor de psihiatrie - Constanta Parhon-Stefãnescu nu au putut reînnoda traditia în conditiile tulburi ale impunerii unor conceptii si pozitii strãine spiritului acestei Scoli.

El a reusit sã readucã Scoala bucuresteanã de psihiatrie la standardele traditiei, precum si la cele ale marilor transformãri din psihiatria mondialã. Din aceastã perspectivã, îl putem considera un reîntemeietor, un reziditor din temelii al edificiului Scolii de Psihiatrie din Bucuresti.

Desi format în mediul psihiatric sovietic (care i-a asigurat, totusi, dincolo de influentele doctrinare, o pregãtire clinicã solidã), profesorul Vasile Predescu s-a dovedit deschis achizitiilor moderne si dispus sã asimileze critic noile conceptii si metode. Timp de 30 de ani s-a aflat în centrul tuturor frãmântãrilor, a deciziilor si înfãptuirilor psihiatriei românesti.

***

În cei 45 de ani de activitate în câmpul psihiatriei românesti, V. Predescu s-a profilat ca un autentic creator de scoalã. Ceea ce caracterizeazã scoala creatã de profesorul V. Predescu este, în primul rând, munca în echipã; o echipã formatã din personalitãti puternice, originale, creatoare, sudatã de prezenta moderatoare si îndrumãtoare a Profesorului. O echipã mereu deschisã spre nou, orientatã cãtre asimilarea criticã a conceptiilor si directiilor noi în psihiatrie.

Roadele muncii în echipã au fost marile tratate si monografii unice în literatura medicalã româneascã. Seria acestora este deschisã de Terapia psihotropã (1968), o lucrare de referintã în psihiatria româneascã si printre primele pe plan mondial; o lucrare monumentalã (500 de pagini; 1200 de referinte bibliografice). Au urmat si alte redactãri monografice valoroase: Urgentele în psihiatrie (1983); Medicatia psihotropã în medicina internã (în „Terapeutica Medicalã“, vol 1, 1982); Sãnãtatea mentalã în lumea contemporanã (1986), culminând cu Tratatul de Psihiatrie (1989; 1998).

***

Cursurile Profesorului V. Predescu erau bine sistematizate, cu notiuni clare, bine argumentate si extensiv explicate. Ne amintim cã, înainte de curs profesorul îsi lua un rãgaz de 1-2 ore, consacrat reflectiei necesare pentru continua retusare a cursului. De altfel, abia sosit la catedrã, primul gând al profesorului a fost de a oferi studentilor un curs litografiat, dorintã materializatã în 1963 când a apãrut volumul I de „Lectii de Psihiatrie“, fiind succedat în 1964 de volumul al II-lea. Mai târziu, în colaborare cu elevii sãi a elaborat primul manual (Psihiatria, 1978) si primul (si pânã în prezent unicul) tratat românesc de psihiatrie (Psihiatria, vol. I, 1989; vol. II, 1998), dupã care au studiiat numeroase generatii de psihiatri.

***

Profesorul Vasile Predescu detine o importantã contributie în domeniul asistentei psihiatrice de urgentã: îndrumarea tezelor de doctorat ale lui N. Neicu („Aspecte actuale ale asistentei de urgentã ale bolnavilor psihici“, 1979) si Lidia Nica-Udangiu („Epidemiologia urgentelor psihiatrice în populatia urbanã“, 1979), elaborarea (în colaborare cu St. Nica-Udangiu) a unui studiu asupra aspectelor organizatorice în asistenta de urgentã a bolnavilor psihici („Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie“ 2/1982).

De asemenea, trebuie subliniat aportul decisiv la reorganizarea serviciului de urgentã psihiatricã la Bucuresti, sub forma Serviciului „Camera de gardã si triaj“, înfiintat la 1 ianuarie 1976; realizat pe baza unui studiu critic al literaturii si a unor optiuni stiintific fundamentate, adecvate cerintelor si posibilitãtilor din tarã.

***

A ocupat si a onorat functii de rãspundere profesionalã si socialã: Presedinte al Colegiului Central al medicilor si farmacistilor (1973-1983); Presedinte al Comisiei de Psihiatrie din Ministerul Sãnãtãtii (1968-1989); Prorector al I.M.F. Bucuresti (1965-1976); redactor responsabil adjunct la Revista „Neurologie, Psihiatrie, Neurochirurgie“ (1961-1991).

***

Un merit incontestabil al Profesorului V. Predescu este acela de fi initiat si promovat cercetarea stiintificã originalã în psihiatria româneascã. El însusi un cercetãtor prodigios si valoros (372 de lucrãri comunicate si publicate în tarã si strãinãtate), V. Predescu a întemeiat si condus primul laborator de cercetãri stiintifice sub egida Academiei de Medicinã.

A deschis, în colaborare cu elevii sãi, noi directii de cercetare si interpretare stiintificã, a contribuit decisiv la înnoirea si umanizarea psihiatriei românesti, la promovarea sãnãtãtii mintale, a psihoigienei, la dezvoltarea studiilor populationale în domeniul tulburãrilor psihice, a studiilor de geneticã, la organizarea asistentei extraspitalicesti, s.a. A abordat, de asemenea, probleme de eticã în psihiatrie.

***

Profesorul V. Predescu a fost, în primul rând, un remarcabil psihiatru-clinician; prioritatea examenului clinic, analiza aprofundatã a simptomelor, individualizarea diagnosticului si al planului terapeutic, rãbdarea si bunãvointa în abordarea fiecãrui pacient s-au manifestat constant în cei 45 de ani petrecuti printre bolnavi. Pentru elevii sãi au rãmas memorabile vizitele si contravizitele sale, admirabilele prezentãri de cazuri pe care profesorul le transforma în veritabile lectii clinice, în frumoasa traditie a Scolii medicale românesti. Probleme fine de diagnostic, optiuni terapeutice neobisnuite, uneori eroice - care se dovedeau întotdeauna salutare pentru bolnav.

***

Profesorul V. Predescu a fost un umanist în sensul larg al notiunii. Izvoarele umanismului sãu trebuie cãutate în omenia genericã a mediului de provenientã dar si în umanitatea spatiului hippocratic particular care este cel al tulburãrilor psihice; un umanist simplu, optimist, un umanism al demnitãtii si responsabilitãtii.

La despãrtirea de Prof. V. Predescu ne rãmân înfãptuirile sale, dar si pilda sa de muncã si vointã, modelul superior al unei personalitãti complexe: dascãl, practician si cercetãtor umanist.

Sponsori si parteneri