Terapiile comportamentale si cognitive in Romania

Radu TEODORESCU*

Ca si în alte domenii, comunismul a fost cea mai neagrã paginã din istoria psihoterapiei în România. Interzisã din motive ideologice, inspiratia ei „idealistã“ era intolerabilã pentru marxismul primitiv al epocii, timp de patruzeci de ani nu s-au putut organiza formãri, specialistii strãini au fost împiedicati sã ne viziteze, iar accesul la literaturã a fost redus prin orice mijloc: cenzurã, interdictii vamale sau lipsa suportului financiar pentru achizitionarea fie si a unor manuale introductive. Din nefericire lipsa accesului la informatiile pertinente i-au condus pe unii sã creadã în ineficacitatea acestor abordãri terapeutice, fãcând ca insãsi mediile academice sã fie uneori activ impotriva lor. Unul dintre liderii psihiatriei bucurestene din anii '80 îsi descuraja secundarii cu întrebarea ce se voia ironicã „Arãtati-mi un schizofrenic vindecat prin psihoterapie“. Dar ca orice fruct interzis psihoterapia a exercitat în ultimul deceniu al regimului o fascinatie permanentã în special în generatiile mai tinere.

Astfel cã prãbusirea sistemului a gãsit un numãr impresionant de profesionisti dornici sã obtinã formãri rapide în cele mai diverse tehnici. Dacã foarte rarele cãrti apãrute în librãrii în anii '70-'80 mentionau doar psihanaliza si metodele derivate, pozitia importantã a manualelor americane în procesul de învãtãmânt a asigurat cunoasterea unor notiuni elementare privind terapiile comportamentale si cognitive, modul în care au evoluat în anii de dupã rãzboi si indicatiile lor terapeutice.

Dupã 1989 economia de piatã si veniturile celor interesati au dus la o dezamãgire rapidã: formarea într-o tehnicã recunoscutã este de duratã si necesitã un suport financiar important. În acest context primele care si-au fãcut aparitia au fost formãrile analitice datoritã sprijinului unor puternice asociatii occidentale. Desi încã de la început numerosi specialisti si-au manifestat interesul pentru un training în psihoterapia comportamentalã si cognitivã nu s-a putut gãsi o solutie pentru acoperirea cheltuielilor necesare. A fost un moment foarte trist în care multi profesionisti remarcabili si educati în spiritul psihiatriei moderne, al evidenced based medicine au simtit cã nu mai pot astepta o ipoteticã formare si s-au orientat spre metode pentru care uneori nu exista nici mãcar un singur studiu serios care sã le dovedeascã eficacitatea.

Singura solutie pãrea o formare în Vest, însã aceasta era mai degrabã o rezolvare individualã si nu una care ar fi putut conduce la crearea unei scoli nationale, care impune existenta unui grup important de lectori si supervizori calificati.

Un rol important în gãsirea unei solutii l-au jucat pe paliere diferite Profesorul Mircea Lãzãrescu prin presiunea constantã pe care a exercitat-o asupra celor despre care credea cã ar putea initia procesul si Andrei Plesu care a permis angajarea întreg suportului financiar, logistic si uman de care dispune New Europe College. Numai astfel în anul universitar 1997/1998 a putut fi organizat primul curs introductiv în TCC la Timisoara. Acesta a fost urmat de un seminar consacrat tulburãrilor anxioase, prilej cu care membri ai Asociatiei Franceze de TCC (Jean-Pierre Lepine, Catherine Musa si Antoine Pelissolo, nume pe care nu întâmplator le reîntâlnim si în sumarul acestui numãr) au prezentat modele si interventii cognitive. Succesul manifestãrii si presiunea crescândã a tinerilor pentru o formare au dus la crearea unui grup de initiativã. Rãbdarea si energia Dr. Ruxandra Iacob au fãcut posibil ca pânã la urmã depãsind si ultimele bariere birocratice Asociatia Româna de Terapie Comportamentalã si Cognitivã sã fie recunoscutã oficial în anul 2000.

În acelasi timp au continuat activitãti de formare dintre care cea mai importantã a fost organizarea unui work-shop de TCC în tulburãrile psihotice animat de Profesorul David Kingdon una dintre personalitãtile cele mai novatoare în domeniu. Succesul bucurestean al manifestãrii a dus la repetarea ei la Timisoara. Urmarea concretã a acestor deschideri a fost crearea unui centru de suport medico-psihologic al pacientilor cu tulburãri psihotice. „Trepte“ a apãrut cu ajutorul spitalului „Al. Obregia“ si cu un suport financiar acordat de colegii francezi. Multi dintre benevolii care fac posibilã existenta centrului sunt membri ai ARTCC.

Cu toate aceste rezultate impresionante problema unei formãri a rãmas pentru multã vreme aspectul cel mai dureros în viata asociatiei. În 1999, la Dresda, cu ocazia congresului european grupul de initiativã a stabilit contacte internationale care s-au dovedit utile în acest sens. Profesorul Gerhard Lenz de la Universitatea din Viena, format în Marea Britanie si el însusi unul dintre liderii Asociatiei Austriece de TCC si-a manifestat interesul pentru o colaborare cu ARTCC. În aceastã perioadã Asociatia europeanã a elaborat standardele de formare pe care ni le-am însusit si care impun îndeplinirea a numeroase criterii printre care o duratã de cinci ani, supervizare în mai multe cazuri din cel putin trei patologii diferite si altele. Pornind de la aceste indicatii împreunã cu Profesorul Lenz am elaborat programa de formare. Cu bunãtatea sa bine-cunoscutã Judith Beck ne-a fãcut numeroase observatii care au dus la ameliorarea proiectului initial. Asigurarea resurselor pentru un învãtãmânt complex si inedit în tara noastrã a solicitat eforturi tenace si de duratã. Pânã la urmã proiectul a putut deveni realitate multumitã anagajãrii financiare a Ambasadei Austriei la Bucuresti si a mereu generosului New Europe College, de care în mod evident istoria psihoterapiei comportamental-cognitive în România rãmâne indelebil legatã. În clipele de descurajare am beneficiat de entuziasmul eficace al Domnului Schubert, prieten nu doar sentimental al României, care a împins interesul sãu pânã la a participa la una dintre zilele de formare. Nasterea si mai ales continuarea procesului de învãtãmânt a dus la sudarea unei echipe din care fac parte Dr. Ruxandra Iacob, Dr. Patricia Constantinescu si Dr. Consuela Vasilescu a cãror disponibilitate permanentã ne face optimisti pentru viitor. Profesorul Lenz a mobilizat numerosi colaboratori ca Dr. Irmgard Oberhummer, Ruth Werdigier, Rudolf Marx cãrora li s-a alãturat actrita Eva Linder al cãrei talent a permis realizarea unor jocuri de rol extrem de formatoare pentru participanti. Bibliografia necesarã este oferitã cu generozitate de colegii austrieci si cãratã cu stoicism de profesorul Lenz, care dovedeste resurse nebãnuite!

Dupã o perioadã de evaluare a programelor si activitãtilor noastre, multumitã sfaturilor si a implicãrii hotãrâte a presedintelui Asociatiei Europene de TCC, Profesorul Mehmet Sungur, personalitate marcantã si carismaticã a psihoterapiei contemporane, Asociatia Româna de Terapie Comportamentalã si Cognitivã a devenit în septembrie 2001 cu ocazia Congresului de la Istanbul membrã cu drepturi depline a EABCT.

Membrii asociatiei au început o activitate de popularizare a terapiilor comportamental-cognitive participând la congresele si conferintele nationale de psihoterapie, publicând articole si capitole în manuale de psihiatrie si sãnãtate mintalã. Cel mai important efort în acest sens fiind elaborarea dosarului de fatã. Alte proiecte, rod al colaborãrii din ce în ce mai strânse cu Asociatia Austriacã, sperãm sã poatã fi lansate în curând.

Francezii au o zicalã, „jamais deux sans trois“, care s-a verificat si în cazul asociatiei noastre. În anul 2001, dupã ce am început prima formare demnã de acest nume în TCC în România, dupã ce am fost primiti în rândurile Asociatiei Europene, Profesorul Aaron T. Beck ne-a fãcut un dar exceptional acceptând sã fie primul (era firesc!) membru de onoare al ARTCC.

Sponsori si parteneri