Cat de informati sunt profesionistii romani de sanatate mintala asupra reabilitarii psiho-sociale?

INTRODUCERE

Serviciile de sãnãtate mintalã din judetul Timis au beneficiat în ultimul deceniu de o serie de transformãri care au permis dezvoltarea unor programe si servicii de asistentã comunitarã a persoanelor cu tulburãri mintale severe. Existã actualmente o traditie care favorizeazã o perspectivã comunitarã asupra îngrijirii, a cãrei rãdãcini pot fi retrasate mai departe în timp, începând cu anii ‘70 (pentru o trecere în revistã, vezi Sturz si Ienciu, 1999). Dezvoltarea sectorului non-guvernamental (prin înfiintarea asociatiei „Armonia“ a persoanelor cu probleme de sãnãtate mintalã), participarea la parteneriate internationale si dezvoltarea unor alternative la îngrijirea spitaliceascã traditionalã au dus în ultimii ani la constituirea unei echipe de profesionisti care acordã un interes crescut programelor de reabilitare psiho-socialã. În prezent aceastã echipã, constituitã în mare mãsurã din profesionisti care activeazã în cadrul clinicii de psihiatrie „Eduard Pamfil“ din Timisoara si în structura centrului psiho-social „Armonia“, are în desfãsurare o serie de programe comunitare si a reusit sã îsi concretizeze activitatea prin editarea pe plan national a primului manual de reabilitare psiho-socialã (lenciu, 1999) si prin organizarea primului congres cu participare internationalã pe aceastã temã (în noiembrie 1999). Cu toate acestea, activitãtile si programele de reabilitare si readaptare sunt concentrate în jurul unui numãr redus de profesionisti, iar nivelul de informare a celorlalti lucrãtori în sãnãtatea mintalã în legãturã cu principiile si practicile psiho-sociale este de anticipat sã nu fie atât de multumitor.

OBIECTIVELE STUDIULUI

Studiul de fatã îsi propune sã identifice nivelul de informare în domeniul reabilitãrii psiho-sociale în functie de categoriile profesionale implicate în procesul de îngrijire. Mentionãm cã referirea se face la toate categoriile profesionale care au o participare activã în procesul reabilitãrii – pe lângã medicii psihiatri, psihologii si asistentii sociali, un rol la fel de important îl au si asistentele medicale de psihiatrie, precum si alte profesii care sunt implicate activ în procesul de îngrijire comunitarã (pentru o trecere în revistã a rolului si responsabilitãtilor profesionale din reabilitare, vezi Ciumãgeanu si colab., 1999).

O bunã informare în domeniul reabilitãrii psiho-sociale implicã si o familiarizare cu modalitãtile specifice de interventie, care de multe ori au alte valente sau caracteristici decât îngrijirea spitaliceascã traditionalã. Astfel, studiul îsi propune sã discearnã acele particularitãti care duc la conturarea unei anumite ideologii a asistentei, ce favorizeazã fie modelul medical, fie pe cel comunitar al îngrijirii.

Un alt obiectiv tine de evaluarea optiunii si a gradului de implicare (real sau ipotetic) a profesionistilor pentru anumite practici care sunt promovate de psihiatria comunitarã (munca în echipã, managementul de caz, terapia plurimodalã).

PREZENTAREA INSTRUMENTULUI.
MODALITATILE DE COTARE.

Pentru studiul de fatã s-a elaborat de cãtre autori un chestionar de opinie (COD-R1 Chestionar de opinie în domeniul reabilitãrii psiho-sociale). Construirea chestionarului a respectat obiectivele cercetãrii, fiind structurat în patru categorii de itemi:

• date generale despre respondent – vârstã, sex, categorie profesionalã si implicarea în programe de reabilitare psiho-socialã. Mentionãm cã am optat pentru o formulã de anonimat, explicitând încã de la început acest lucru. Ca si categorii profesionale implicate (sau potential implicate) în reabilitare, am optat pentru urmãtoarele: medic specialist psihiatru; medic rezident în psihiatrie; medic – alte specialitãti; psiholog; asistent social; asistentã medicalã si alte profesii (kinetoterapeut, educator specializat, manager de programe etc.). Prelucrarea acestor date s-a realizat cantitativ.

• o serie de întrebãri cu rãspuns deschis care apreciazã nivelul general de cunostinte în domeniul reabilitãrii. Întrebãrile, în numãr de trei, se refereau la definirea procesului de reabilitare psiho-socialã, la structurarea ofertei si la exemplificarea unor demersuri de reabilitare care sunt la îndemâna respondentului. Cotarea acestei sectiuni a fost realizatã dupã metoda jurizãrii de cãtre cei trei autori, împreunã cu încã doi membri ai echipei de reabilitare din cadrul programelor clinicii (un asistent social si un medic specialist). Pentru fiecare chestionar a fost fãcutã o cotare independentã de cãtre doi arbitri, care la fiecare întrebare au notat cu 0 rãspunsurile inadecvate sau absenta rãspunsului, cu 1 aproximãrile sau rãspunsurile incomplete si cu 2 rãspunsurile care surprindeau esentialul domeniului. Astfel, pentru aceastã sectiune, cuantificarea rezultatelor s-a extins de la 0 (nici o informatie) pânã la 6 (informatie adecvatã). Instructia de completare pentru respondenti a fost aceea de a rãspunde în cuvinte simple care este opinia lor în legãturã cu întrebãrile. În cursul instructiei s-a pus accent pe importanta pãrerii personale, nefiind încurajate consultãrile cu colegii sau consultarea oricãrei surse de informatie – inclusiv sectiunile urmãtoare ale chestionarului;

• listã de 12 interventii pentru care profesionistii opteazã ierarhic, în ordinea importantei. În construirea acestei liste au fost incluse acele demersuri de îngrijire care sunt într-o mai micã sau mai mare mãsurã posibile în actualul context de îngrijire, o bunã parte dintre acestea fiind incluse în oferta de servicii a clinicii de psihiatrie „Eduard Pamfil“ din Timisoara în anul 1999 (în momentul desfãsurãrii studiului mentionãm cã centrul psiho-social „Armonia“ nu fusese încã dat în folosintã). Aceste interventii erau activitãtile recreative; psihoterapia si consilierea individualã, interventiile familiale; grupurile de întrajutorare; îngrijirile spitalicesti; tratamentul medicamentos; demersurile de asistentã socialã; programele psiho-educative; ergoterapie si terapia ocupationalã; antrenamentul abilitãtilor sociale; supravegherea simplã si terapiile de grup. Instructia respondentilor a fost aceea de a nu omite nici una dintre interventii si de a le ordona ierarhic în functie de importanta lor estimatã în tratamentul pacientilor cu tulburãri severe de sãnãtate mintalã. Cotarea s-a fãcut prin prelucrarea statisticã a datelor obtinute, rezultatul fiind o ierarhizare a interventiilor care exprimã opinia subiectivã a grupului legatã de calitatea si eficienta acestora;

• o serie de întrebãri care evalueazã acordul si gradul (real sau ipotetic) de implicare în anumite modalitãti de organizare a îngrijirii pacientilor (lucrul în echipã, managementul de caz, terapiile plurimodale). Aceastã sectiune a chestionarului a încercat sã surprindã eventualele expectante ale profesionistilor legate de posibilitatea de a lucra într-un setting comunitar, precum si perceptia subiectivã a unor bariere în înfãptuirea acestui demers. Instructia a constat în explicitarea importantei acestor forme complexe de îngrijire si în invitarea respondentilor de a cota pe o scarã Likert de la 1 la 7 acordul cu acest demers precum si gradul de implicare (real sau ipotetic) într-o asemenea formulã de asistentã, atât în ceea ce priveste propria persoanã, cât si în ceea ce priveste perceptia subiectivã asupra implicãrii celorlalti profesionisti.

Mentionãm cã pentru stabilirea formei finale, chestionarul a fost pretestat în cadrul clinicii de psihiatrie „Eduard Pamfil“ pe un lot de 20 de persoane cu scopul de excludere sau reformulare a acelor itemi care pun probleme de comprehensiune sau la care rãspunsurile au fost stereotipe.

PREZENTAREA REZULTATELOR

Chestionarul a fost distribuit în clinica de psihiatrie „Eduard Pamfil“ din Timisoara în structurile adiacente clinicii (Laboratotul de Sãnãtate Mentalã), la personalul care lucreazã în policlinicile din Timisoara, precum si la alti profesionisti de sãnãtate mintalã din cadrul structurilor asociatiei „Armonia“. De asemenea, un numãr de 45 de chestionare au fost distribuite în spitalul de psihiatrie din Jebel si din Gãtaia. În total au fost împãrtite 100 de chestionare, din care au fost recuperate 73. Completarea chestionarelor s-a desfãsurat în mare parte în prezenta unor operatori – autorii articolului pentru Timisoara si Jebel si un operator instruit pentru spitalul din Gãtaia. Esantionul de respondenti poate fi considerat ca reprezentativ pentru populatia luatã în studiu. Datele demografice ale esantionului sunt prezentate în tabelul 1.

În ceea ce priveste nivelul de informare a profesionistilor, rezultatele sunt prezentate în tabelul 2.

Pentru întreg grupul, indiferent de categoria profesionalã, datele aratã cã 52% dintre cei chestionati prezintã un nivel scãzut de informare, 23% un nivel mediu si 25% un nivel bun de informare (vezi legenda de la tabelul 2).

În privinta sectiunii de ierarhizare a interventiilor, pe întreg grupul cotarea situeazã pe locul întâi tratamentul medicamentos (cu o medie de cotare de 4,5) si apoi, în ordine descrescãtoare, psihoeducatia (4,95), ergoterapia (5,09), terapiile de grup (5,76), psihoterapia individualã (5,9), interventiile familiale (6,4), antrenamentul abilitãtilor sociale (6,82), activitãtile de club si recreative (7,6), supravegherea (7,19), asistenta socialã (7,3), grupurile de întrajutorare (7,5) si îngrijirile spitalicesti (9,0).

Tabelul 1. Datele generale asupra populatiei luate în studiuIndicatori Rezultate
Distributia în functie de grupe de vârstã 34% între 20-30 de ani
25% între 30-40 de ani
31,5 % între 40-50 de ani
9,5% peste 50 de ani
Distributia în functie de sex 23% bãrbati
77% femei
Distributia în functie de categoria profesionalã 19% medic specialist psihiatru
8% medic rezident în psihiatrie
10% alte specialitãti medicale
8% psiholog
28% asistente medicale de psihiatrie
4% asistent social
23% alte profesii
Implicarea în programe de reabilitare sau readaptare psiho-socialã 36% da
64% nu

* mentionãm cã la rubrica alte profesii au intrat o mare parte a personalului de la Spitalul de Psihiatrie din Gãtaia, care, cu toate cã nu au pregãtirea specificã de asistente medicale, au responsabilitãtile acestora. Din aceastã cauzã, la analiza rezultatelor aceastã categorie a fost în final asimilatã celei de asistentã medicalã.

Tabelul 2. Nivelul de informare al profesionistilor de sãnãtate mintalã în domeniul reabilitãriiCote Medici specialisti psihiatri (N=14) Medici rezidenti in psihiatrie (n=17) Medici – alte specialit.
(n=6) Psihologi
(n=6) Asistenti sociali
(n=3) Asistente medicale (n=20) Alte specialit.
(n=17)
0 – 2 1 1 1 7 14
1 2 2 – – – 3 –
2 1 1 – – – 2 1
3 2 2 1 1 – 5 1
4 1 – 1 1 – 2 –
5 4 – 3 2 – 1 1
6 4 – – 1 2 – –

Tabelul 3. Acordul si dorinta de implicare în demersuri de asistentã comunitarãItem Cota
Management de caz – acord 5.46
Management de caz – implicare 4.82
Munca in echipa – acord 5.58
Munca in echipa – implicare 5.36
Terapii plurimodale – acord 6.2
Terapii plurimodale – implicare 5.8

Legendã: cotele reprezintã media între scorurile pe întregul grup. Cotarea s-a fãcut pe o scalã Likert de la 1 la 7, unde 7 reprezintã scorul maxim de acord si implicare.

La ultima sectiune rãspunsurile cu privire la acordul si implicarea în demersuri complexe de asistentã sunt cele prezentate în tabelul 3.

CONCLUZII SI DISCUTII

Rezultatele obtinute dupã analiza datelor dovedesc cã nivelul de informare cu privire la reabilitarea psiho-socialã este departe de a fi multumitor pentru toate categoriile profesionale care lucreazã în sãnãtatea mintalã. Dintre toate profesiile intrate în studiu, cel mai deficitar nivel de informare pare a fi în rândul personalului mediu, mai accentuat la spitalele de psihiatrie din teritoriu (Jebel si în special Gãtaia). Surprizãtor este si faptul cã medicii rezidenti în psihiatrie prezintã un nivel comparabil cu personalul mediu în ceea ce priveste informarea legatã de domeniul reabilitãrii. Aceste douã categorii profesionale par a fi publicul tintã preferential pentru viitoare actiuni informative si formative.

Din punctul de vedere al ierarhizãrii interventiilor, rezultatele pe întregul grup dovedesc mai degrabã o favorizare a modelului comunitar (îngrijirile spitalicesti sunt pe ultimul loc!) decât a celui medical de îngrijire. Aceste rezultate trebuie însã sã fie privite critic. În primul rând poate fi vorba de o amorsare a respondentilor cu privire la dezirabilitatea unor rãspunsuri, care ar fi putut influenta ierarhizarea. În al doilea rând, analiza pe categorii profesionale dovedeste cã ierarhia interventiilor se schimbã în momentul în care se face separatia între personalul mediu (care favorizeazã interventii de tipul ergoterapiei si activitãtilor recreative în defavoarea tratamentului medicamentos si al îngrijirilor spitalicesti) si personalul medical (care concepe tratamentele de calitate în termenii tratamentelor medicamentoase si a îngrijirilor spitalicesti, cu putin credit acordat demersurilor „neprofesioniste“ – activitãti recreative, grupuri de întrajutorare, supraveghere). Existã probabil o discrepantã între cele douã grupuri cu privire la reprezentarea socialã a unor modalitãti terapeutice de calitate, care meritã a fi investigatã pe viitor.

Ca si acord sau posibilitate de implicare în demersuri comunitare, întregul grup prezintã scoruri încurajatoare. Cu exceptia implicãrii în managementul de caz (cu o cotã mai scãzutã la nivelul întregului grup), celelalte modatitãti se bucurã de scoruri mari. Acest optimism însã trebuie privit critic. În afara distorsiunilor care pot surveni ca urmare a expectantelor subiectilor (dorinta de a da rãspunsuri „bune“) existã însã o diferentiere marcatã în ceea ce priveste rãspunsul pe grupe profesionale – personalul mediu (ca si grup) manifestã o rezervã fatã de implicarea în echipele multidisciplinare. Se poate sesiza aici o posibilã auto-perceptie de grup negativã tributarã unui model paternalist în care medicul reprezintã autoritatea si asistenta medicalã este un simplu executant. Structurile/programele comunitare implicã însã o autonomie decizionalã mai crescutã a personalului mediu, precum si o implicare mai responsabilã în procesul terapeutic.

Dincolo de limitãrile metodologice (posibilele distorsiuni care au determinat mai degrabã rãspunsuri conform unei logici a dezirabilitãtii decât uneia a realitãtii, posibilele probleme puse de esantionare si lipsa unui aparat statistic sofisticat de analizã), studiul de fatã poate sã fie extrem de util în surprinderea unei stãri de fapt pe plan local. Concentrarea pe viitor pe programe educative si informative, pe studiul culturii organizationale si al procesului de asistentã la toate categoriile profesionale implicate, pot sã creeze bazele dezvoltãrii unor programe comunitare care sã fie sprijinite si investite cu sanse de succes de cãtre toti profesionistii din teritoriu.

Bibliografie
1. Ciumãgeanu D., Ile L., Tãmãsan S., Ienciu M. (1999) Reabilitarea si readaptarea psiho-socialã – o sintezã a problematicii actuale. În: Ienciu M. (ed.) Reabilitarea psiho-socialã în schizofrenie si alte tulburãri psihotice. Ed. Augusta, pp. 14-52.
2. Ienciu M. (ed.) Reabilitarea psiho-socialã în schizofrenie si alte tulburãri psihotice. Ed. Augusta, Timisoara.
3. Sturz O., Ienciu M. (1999) Reabilitarea psiho-socialã în Timisoara – trecut, prezent si viitor. În: Ienciu M. (ed) Reabilitarea psiho-socialã în schizofrenie si alte tulburãri psihotice. Ed. Augusta, Timisoara, pp. 189-194.

***